CLINICA DELIRURILOR DE INTERPRETARE ȘI DE GELOZIE. RELAȚII INTIME, AVOCAȚI, EXPERTIZE


Fructul cel mare al pasiunii te poate lovi în orice clipă. Iubești și ești iubit cu pasiune. Dar ce faci când dai peste o persoană cu delir de interpretare și/sau delir de gelozie? Cum reacționezi? Cum îți dai seama că ceva nu este în regulă? Cum să-ți dai seama la timp? Ce faci când simți că nu mai ai „aer” într-o relatie unde cele două tipuri de delir își fac apariția de după colț? Ce faci când începe să-ți umble în telefoane? Ce faci când te urmărește (sub diferite pretexte și motive că nu ar face-o) în diferite spații publice? Ce faci când își dorește „certificări”?  

Acum, trebuie să înțelegem că „delir” nu înseamnă în mod automat partea ce ține strict de conotația psihotică (de „nebunie”) a unei persoane. Diverși autori converg înspre ideea că, dacă ar vorbi strict despre „convingeri fixe” ca definiție pentru delir, aceasta nu ar întruni întru totul simptomatologia delirului. Devreme ce nici „cvasidelir” nu este o soluție pentru a îmbina sfera de normalitate cu cea de psihopatologie, autorii de referință din literatura de specialitate a psihologiei și psihopatologiei clinice rămân la „delir”, încercând să-l explice cât mai amplu. „(…) din nefericire, nu am putut să mă opresc asupra unui termen mai bun pentru a denota rămășițele cvasipsihotice ale proceselor mentale primitive care continuă în viața adultă”. 

Concret, delirul, în înțelesul lui nonpsihopatologic, provine dintr-un clivaj, dintr-o splitare, dintr-o ruptură sau separare. „Clivajul este unul dintre mecanismele defensive primare care produc manifestări de tip delir și asemănătoare delirului; aceste mecanisme pot face astfel încât conflictele din interiorul minților noastre să fie imposibil de asumat. (…) Nu se poate analiza ceva ce nu este prezent”.  

DELIRUL DE INTERPRETARE

Pe scurt.

De obicei, delirantul emite niște idei false care sunt centrate pe două tipuri de teme: fie afectivă, fie personală. În ambele cazuri, aceste deliruri sunt în opoziție cu realitatea evidentă.

Delirul de interpretare presupune că percepția asupra problemei este exactă, adică știi ce vezi, dar convingerea este eronată, din varia motive. Este adevărat că delirul de interpretare este unul logic. El pleacă întotdeauna de la Real, dar interpretările lui rămân eronate pentru cel în cauză.

Problema este că acest delir are trei componente mari și late:

  1. este stabil
  2. este bine construit
  3. este chiar susceptibil de îmbogățire

Ori acest delir se construiește, ca un ciorchine, pe interpretările delirante. Toate se prind între ele, se cristalizează și se articulează fără a se altera vreodată nucleul central. O astfel de persoană poate ajunge (în cazurile extreme) să te ucidă din pasiune, mai ales dacă delirul pasional este de revendicare, erotoman (mie mi se cuvine toată atenția erotic-sexuală), paranoid, „derivat din identificarea cu părinții”, de gelozie, toate acestea incluzându-se după anumiți autori în categoria deliruri narcisice „cotidiene”. Toate aceste deliruri pot co-exista în diferite forme, în diferite intensități, chiar se pot suprapune într-un singur individ. 

 

DELIRUL DE GELOZIE

Se produce atunci când relația ta de cuplu se transformă într-una triangulară. Adică intervine acel terț care va reprezenta rivalitatea. Terțul este rivalul. Pe imaginea rivalului se proiectează ura subiectului.

Un debut al delirului de gelozie este marcat de o idee fixă de gelozie, cu sau fără un motiv plauzibil. Fără a se fi întâlnit cu terțul, delirantul gelos se simte fie ridiculizat, fie insultat, fie batjocorit în mod umilitor.

Mai mult, delirantul gelos se simte frustrat de un bun care i se cuvine și i se retrage. Are grijă, în schimb, să meargă către un altul, chiar dacă promisiunile lui inițiale afirmă opusul. 

Ce mai consideră delirantul gelos? Că dragostea i se cuvine, i se datorează, este dreptul lui. Nu poate suporta sau suportă cu greu să vadă cum îi scapă printre degete.

Acest tip de delir se poate instala la persoana pe care noi o iubim, cu mult înainte de a o cunoaște. Încă de timpuriu, mintea umană preia o funcționare primitivă per se (sensul clinic psihodinamic): „Funcționarea primitivă a minții, care debutează în perioada foarte timpurie a dezvoltării mentale, prezintă gândirea de tip proces primar, afecte „primare” contradictorii (ALB SAU NEGRU) intense, încărcate de intensitate somatică, defense primare (acestea includ introiecția, proiecția, identificarea cu agresorul, idealizarea, devalorizarea, negarea), separarea inadecvată de un părinte primar, posesia doar a unor insule de Eu integrator”. Nu ne dăm seama de acest lucru și doar pe parcurs observăm anumite modele (patternuri) de reacție și de gândire. Îndoielile obsedante sunt amestecate cu convingerea că persoana iubită nu va fi înșelată. Însă orice mic semn al sexului opus este interpretat atunci când pentru cel în cauză devine o amenințare, un pericol sau celălalt este perceput ca un intruziv distrugător de planuri.

Planurile sunt atât conștiente, cât și inconștiente, însă delirantul gelos caută, suplimentar celorlalte simptome ale diferitelor tulburări de personalitate în care se află, certitudinea.

Dacă ai fost vreodată urmărit pentru acțiunile tale sau te-ai simțit supravegheat, sau gesturile ți-au fost spionate, sau ți s-a umblat în telefon (sub diferite pretexte și motive), află că este specific fișei postului a delirantului gelos! Are nevoie să interpreteze totul prin prisma temerilor sale de posibil abandon. Mai mult, totul este interpretabil în sensul pasiunii sale distructive. „Totul sau nimic”, „alb sau negru”, „viață sau moarte” sunt expresii ale unor atitudini și/sau gânduri abrupte, la limita chiar a unei psihopatologii evoluționiste.

NOTA BENE

Este vorba de celălalt, nu de tine!   

Nu ai voie să uiți că în momentul unei decompensări (descărcări cu furie și violență verbală și/sau fizică), ai în față ecoul afectiv al prelucrărilor paranoide în contextul tulburării respective de personalitate (histrionică, paranoidă, borderline, narcisică, pasiv-agresivă etc.).

Când vei identifica cel puțin aceste semne, va trebui să înțelegi că ai două soluții: a) fie te desparți de acea persoană, oricât de mult ai iubi-o; fie b) încerci să o convingi de un travaliu psihoterapeutic pentru conștientizarea tipurilor de delir care îi macină viața și i-o face disfuncțională. Dacă alegi b) și persoana nu dorește, pe termen lung relația ta va fi una disfuncțională.

Va trebui să înțelegi că, toată viața, problemele relațiilor interpersonale ale persoanei cu delir de interpretare și ale celei cu delir de gelozie (cel puțin) se vor ține lanț, iar menținerea unei legături sentimentale autentice cu aceasta nu este posibilă tocmai pentru faptul c-ai descoperit cum Adevărul/Realul este:

  1. interpretat eronat
  2. confuz perceptiv
  3. intenționat/neintenționat vs conștientizat/neconștientizat cosmetizat. 

Procesul fin psihologic, alterat la nivel mental, prin care persoana în cauză își însuflețește delirul și, mai apoi, crede cu toată ființa lui în „noua realitate”:

„Să știi și să nu știi, să fii conștient de o totală veridicitate în timp ce spui minciuni cu grijă construite, să susții în același timp două idei care se exclud reciproc, știind că sunt opuse, și totuși să crezi în amândouă… să uiți orice este necesar să uiți, pe urmă să readuci lucrul respectiv în memorie exact când este nevoie de el și să-l uiți imediat din nou; și, mai presus de toate, să aplici același proces de gândire procesului însuși… să provoci în mod conștient inconștiența și pe urmă să redevii conștient de actul de autohipnoză pe care tocmai l-ai săvârșit” (George Orwell, 1984). 

Dacă ne aflăm în zona judiciarului, este indicat să ne ferim de posibilele erori judiciare ce pot surveni în urma audierii unor astfel de persoane, dar și a credibilității spuselor lor. În convingerile sale, delirantul poate (in)duce ancheta pe o pistă greșită. Astfel că, aspectele secundare clinice ce însoțesc declarațiile persoanei cu convingeri delirante pot convinge inclusiv pe cei mai pricepuți/abili dintre anchetatori, inclusiv pe procurorul de caz. Din această perspectivă, probele și mijloacele de probă sunt expres vitale.

Dacă ești parte vătămată într-un dosar care, până în prezent, pe baza probelor existente la dosar, este cu A.N. (autor necunoscut), se impune să soliciți toate probele posibile (până la epuizarea lor) și să fructifici toate pistele, până la finalizarea anchetei.  

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s