UN PROFIL PSIHO-CRIMINOLOGIC AL PSIHOPATULUI DIN SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ


În lucrarea „Criminologie și psihologie criminologică” (Oscar Print, 2013), Fișa 67 (cu titlul de mai sus) se găsește la paginile 92-94. De ce publicarea unui astfel de articol într-un astfel de moment? Pentru că, în urma dezbaterii de ieri pe cele două ordonanțe de urgență de la Ministerul Justiției, am aflat, înțeles și concluzionat că regulile mimei se află foarte bine ancorate în spațiul politic. Dacă existența unui crez autarhic n-ar fi o utopie, aș crede că bipolaritatea n-ar fi decât o întâmplare, iar regresia, un simptom izolat. 

Ce pot afirma fără temere, în urma asistării la dezbatere, este că știința nu are absolut nicio legătură cu deciziile pentru întreg conținutul celor două OUG. Afectele de bază au fost cele de tensiune și de descărcare, simbol al citirii psihologice a maselor foarte inteligent și percutant.

Cât despre tehnica salamului din psihologia manipulării… ridicată la rang de știință.  

___________________

Ispita unei ameninţări energizează fiecare părticică a fiinţei umane. A fi ameninţat de largheţea bolnavă a psihopaţilor reprezintă un semn că au fost „mirosiți”. Că au fost intuiți. Că au fost diagnosticați. Furia lor nu poate fi decât o altercaţie cu propriul lor ego.

Exemplificare. F[1] este un personaj haios. Rimează cu „periculos”. Este periculos. Întrevede planuri în tot ceea ce face. Pune la punct fiecare detaliu. Se ajută de propriile sale simţuri care nu mai pot simţi (decât bolnăvicios). Sunt reci, anesteziate şi morbidizate. Îi conferă doar propriei sale persoane un oarecare confort, subliniat în coerenţa realităţii în care se desfăşoară.

Suge energia celor din jur.

Este insistent, golan afectiv şi pute a lehamite sufletească. Îl găsim mereu în zdrenţe psihice (dacă reuşeşti să-i mângâi ceafa bolii) şi mereu în haine deficiente de ofertă.

despre-psihopatologie-si-crima-coperta-fata-2014-alin-lesPlăteşte mereu în avans o aparentă inteligenţă pe care o regăsim, ulterior, ambalată în umilinţe la adresa celorlalți. Respiră idioritmic şi acest fapt e suficient unui sine comercial.

F este cel care ameninţă oameni cunoscuţi şi necunoscuţi.

F este latura seacă şi şovină a fiecăruia dintre noi.

F este agentul necunoscut care se infiltrează în organism.

F este convenţia de care nu este nimeni interesat.

F este rebutul contextual de care încercăm să scapăm la fiecare pas; ne este aproape imposibil.

F este imaginea în care violatorii se identifică.

F este bătăuşul de care nu mai putem scăpa dacă nu-i spunem „stop!” atunci când „semnul rutier” se impune.

F este indiciul de care avem nevoie pentru a ne recunoaşte slăbiciunile.

F este amarul din inima femeii victimizate.

F este sinonim abuzului.

F este un abuzator feroce pe care îl punem la zid prin demascare.

F este partida de şah pe care trebuie s-o joci, deseori, în public (îţi vei uşura munca!).

F este şarmantul care te vânează şi zece ani dacă este nevoie pentru   a-şi dovedi instinctul vânătoresc patologic încă pus pe achiziţii.

F este cel care „cumpără” în această viaţă sentimentele şi emoţiile, nu cel care le revendică natural.

F este cel care miroase a ţintă; lucrurile „neprevăzute” îl fac „să-şi muşte” limba, să zâmbească tuturor şi să-i înjure, deopotrivă, la trei secunde distanţă.

F este hiena umană de care nicio femeie, niciun bărbat şi niciun copil nu are nevoie; aşternutul rămâne mai confortabil chiar şi cu o simplă dorinţă.    

F este cel care te ameninţă pentru că i-ai sugerat soţiei sale să ia atitudine împotriva loviturilor, împotriva umilinţei, împotriva agresiunii fizice şi psihice, împotriva injuriilor pe care ea le-a suferit cu anii.

F îşi dovedeşte abilitatea de cameleon întorcând reflectoarele pe oricine altcineva care ar putea să-i submineze aşa-zisa autoritate.

F (se) crizează cumplit când nu mai deţine controlul.

F blufează când cărţile lui de pokereală psihologică sunt compuse doar din perechi de doi şi de trei.

F răcneşte la propriu.

F deţine un vocabular minimalist, basic; într-un final, chiar de nimic(-itor). Termeni precum „jagardea”, „hârcă”, „tâmpită” îi definesc „aroma” lăuntrică cu care pedalează aproape constant preludic (de la o stare la alta) spre/în psihopatologie. 

F mimează excelent dragostea şi efectele ei.

F nu regretă nimic şi nu se opreşte până nu-şi atinge obiectivele propuse.

F nu se gândeşte o secundă că va retrograda când vine vorba de planul său; asta ar însemna iremediabilitate.

F face comerţ cu visele celor din jur.

F violează ideea de moralitate.

F nu recunoaşte sufletul ca forţă de propagandă a logicii sentimentelor.

F îşi impune să evite feeling-urile ce ţin de frumos şi sigur, dar face de aşa natură să înceapă un război contrabandistic cu ele.

F este orice bărbat care îşi abuzează în mod conştient partenerul de viaţă, care se foloseşte de puterea fizică pentru a se impune, care ridică palma, pumnul şi piciorul când simte că autoritatea îi este pusă sub semnul întrebării, care ajunge să-şi sechestreze soţia când aceasta îi „reaminteşte” de tratamentul primit, care ajunge să ameninţe pe oricine vine din afara familiei pentru a-i oferi sprijin femeii fără sprijin, care recunoaşte indirect că acei copii sunt „răul cel mic şi necesar” pentru planul lui ş.a.m.d.

F este omul de care nimeni n-are nevoie şi care se propulsează în spaţialitatea celorlalţi „nimeni” (de care el însuşi are nevoie).

F este individul ce nu „moare” decât în momentul în care fiecare îl „stârpeşte” (de dorit mai ales în public!) atunci când a reuşit să-l recunoască.

F este psihopatul de care te fereşti o viaţă întreagă.  

[1] „F” este una şi aceeaşi persoană, contemporană, care se „înmulţeşte” parcă tot mai mult în semenii de lângă noi. Este diagnosticat în literatura psihiatrică de specialitate prin eticheta „psihopatie”. „Deși figurează încă, marginal, în edițiile curente ale principalelor două ghiduri diagnostice referitoare la patologia mentală, DSM IV TR și ICD 10, cuvântul «psihopatie» nu constituie o etichetă diagnostică girată, în prezent, nici de Asociația Psihiatrică Americană (APA) și nici de Organizația Mondială a Sănătății (O.M.S.). Asemenea altor constructe clinice abandonate oficial, dar puternic înrădăcinate în jargonul meseriei – precum cel de «isterie» sau «nevroză» – , el continuă, totuși, să supraviețuiască, parțial clandestin, fiind folosit de clinicieni în virtutea unei anumite inerții a tradiției. De fapt, însă, este cel mai frecvent utilizat mai degrabă în contextul psihiatriei judiciare, rămânând de maximă relevanță în special pentru legislația penală”, Podea, D.M. și Pecican, B. (2012). Responsabilitatea psihopatului – problema semantică. În „Persoană și personalitate” (A. Nireștean, ed.). Volumul Simpozionului Național „Personalitatea normală și patologică – între dimensiuni biologice și spirituale”, Târgu Mureș: University Press, pp. 19-20

Alin Leș

psiholog clinician, expert Criminologie și Științe Criminale

Prof.asociat Universitatea din București

Facultatea de Psihologie și Științele Educației

office@alinles.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s