DESPRE O ÎNCERCARE IEFTINĂ DE JURNALISM FORENSIC


Când ești jurnalist profesionist și dorești să afli anumite informații de la un specialist/expert, te prezinți, vorbești despre scopul vizitei, adică (te) comunici transparent de la început cu cel de la care vrei să afli informația necesară.

Reținem că toate interviurile/intervențiile solicitate au fost abordate cu maximă importanță și finalizate cu maxim de profesionalism. 

In România lui 2016 am identificat pe propria piele, tipul de jurnalism agresiv, violent verbal, distorsionat cognitiv.  Agresiv pentru că întrebarea/întrebările țintă sunt puse direct, fără vreo explicație apriorică a posibilității folosirii răspunsurilor în X sau Y context, violent verbal în momentul în care jurnalistul deschide subiectul-jurnalistul îți dă cu flitul aroganței și, nu în ultimul rând, cu distorsionări cognitive negative din partea lui, cum că ai ști ceva ce nu vrei să spui. Ba mai mult, esti acuzat aprioric de unele presupuse fapte. 

Când îți propui să pătezi imaginea cuiva (mai mult sau mai puțin la comandă), îți propui „să-i faci felul” (și) cu astfel de conversații. Consider că sunt mici și/sau ieftine capcane jurnalistice. 

Redăm mai jos conversația întreagă. Din motive de respect atât față de propria persoană, cât și față de cealaltă persoană, nu vom divulga nume, imagine sau orice altă informație.

jurnalism-ieftin_2016_1jurnalism-ieftin_2016_2jurnalism-ieftin_2016_3jurnalism-ieftin_2016_4jurnalism-ieftin_2016_5jurnalism-ieftin_2016_6jurnalism-ieftin_2016_7

În loc de concluzie

  1. Ne place sau nu, structurile subordonate Ministerului Administrației și Internelor au  înregistrate aproape 600.000 de cazuri cu autor necunoscut (A.N.) (ȘI) pentru că (a) meseria de criminolog, respectiv psiholog criminolog nu a plecat de la științific/academic în jos, spre practica de zi cu zi; (b) s-a efectuat amatoricește pe teren, mai mult sau mai puțin, cu oameni aduși de la alte Servicii, Compartimente sau Brigăzi, din lipsă acută de personal specializat pe anumite tipologii sensibile de infracțiuni contra umanității. Numărul jurnaliștilor care s-au ocupat cu adevărat științific în România de(spre) criminali, crime, criminalitate este infim. Îi cunosc personal și îi apreciez pentru asiduitate, claritate moral-psihologică, etică, deontologie, profesionalism. 
  2. Cazurile concrete din cadrul structurilor de poliție județene, când am fost (a1) solicitat pe postul de consultant criminolog pe lângă cazurile cu A.N., (b1) consultat pentru opinii de specialitate în sfera criminologiei, (c) când am realizat rapoarte de evaluare criminologică în premieră pentru România (voi scrie curând și despre aceasta), (d) când am fost solicitat pentru expertiză criminologică, respectiv psiho-criminologică etc., toate stau mărturie că un profesionist se evidențiază prin contribuțiile aduse domeniului de competență în care s-a specializat și se specializează continuu, adică până la finalul vieții.
  3. Fiecare criminal se investighează INDIVIDUAL. O spunea C.I.Parhon pe la 1936, când știința criminologiei își căuta raporturile cu endocrinologia, dreptul și psihiatria. Calcul sumar: la 600.000 de cazuri cu A.N. actualmente în România, consideri că practicianul va avea rezoluție de 100% pe teren în funcție doar de „poligeneza” (Umberto Eco) propriilor cazuri rezolvate? Chiar crezi că avem suficient personal specializat la atâtea tipuri de infracțiuni? Chiar crezi că se face cu adevărat treabă precum se spune/arată/indică la TV? Chiar crezi că s-a spus totul în România și mereu trebuie să ne raportăm la trecut, la ce s-a rezolvat acum hăt-timp? Consideri că mergem înainte cu metode comunistoide de investigare și aflare a situației reale, în vreme ce personalul specializat cântă aparent la „mese surde”? Îți spun că nu. Suntem cu mult în urmă față de Occident, iar ceea ce găsești la TV este, în excepționale cazuri de intervenții/emisiuni de profil, o „prăjitură” care nu se mai vinde decât celor fără educația critică specializată/avizată a informației.
  4. Criminologia este știință de sine stătătoare în țări „civilizate criminologic” și rezultatele neplagiate ale tezelor de licență, master, doctorat și/sau postodoctorat din țări precum Canada, Belgia, Franța, Elveția, Spania, Germania etc., mai exact concluziile din cercetările reale și aplicate sunt premiate financiar și promovate ca soluții către guvernele țării respective. Prevenția nu este o joacă, nici un foc de cuvinte pe principiul „cine urlă mai tare din cioc, ăla și câștigă teren”.

Da, în România este posibil acest lucru, în anumite segmente. Dar NU aceasta este regula câștigului moral, psihologic, economic, politic, social etc. pentru o societate cu tendințe criminogene din ce în ce mai diversificate! Regula impune formare profesională de calitate, riguroasă științific pentru a ști cum s-o aplici în practică, iar în pratică, atunci când ești pe teren, să-ți aduci aminte de sugestiile profesorului în funcție de specificitatea infracțiunii. 

Bonus

Despre prevenția reală în România, stricto sensu criminologic/criminalistic, cel puțin de după 1989. 

office@alinles.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s