PSIHOPATOLOGIA DE ZI CU ZI. SAU DESPRE AGRESIVITATE, VIOLENȚĂ ȘI TRAUME

omul-Halloween

Un deficit de afecţiune timpuriu care se regăseşte până în cele mai elementare gesturi. Un surplus de invidie şi agresivitate precoce care a fost alimentat precum avioanele în zbor.

Omul agresiv, violent, rece, indiferent (printr-o abordare fenomenologică și filosofică) este omul construit în timp. El a fost păpuşa de care avea nevoie mama pentru nevoile ei, reale şi imaginare. El a fost marioneta tatălui care l-a folosit atât de natural pentru lipsurile sale copilăreşti încât, la maturizare, copilul s-a dedat devianței (carierei delincvente – Laurent Mucchielli). Astfel de oameni, la o altă scară, nu sunt departe de personajele marchizului de Sade. Răzvrătiţi, furioşi, stridenţi, agramaţi, snobi, lacomi, pseudopudici, isterici, nevrozaţi, comozi, linşatici, într-un sevraj psihologic permanent etc., ei rămân în filiaţia lor rumorică aşteptând un final bun.

Acest om, care ajunge să prindă potul cel mare (în mintea lui) se dezice în timp de tot ceea ce înseamnă responsabilitate, chiar dacă o mimează cu o perfecţiune de invidiat. Acest om mimează cu o naturaleţe de zile mari. Acest om face direct nefăcuta, pe alocuri cu ameninţări. Acest om nu recunoaşte absolut nimic, cu zâmbetele pe buze şi profund deranjat c-ar fi acuzat de aşa ceva. Acest om comercializează sentimentele familiale. Apoi le vinde celor care se prostituează cu acelaşi interes/dezinteres ca şi pentru cele ale casei.

Acest om secretă bacterii umorale. Ai impresia că stă legat de altcineva până când îi rezolvă felul. Un fel de şarpe-scară. Un fel de infractor moral.

Acest om empatizează atât de profund până îşi atinge ţinta încât avem impresia că profesionistul îşi regretă absenţa. Acest om se întreabă cu atâta „îngrijorare” cu ce a greşit încât avem tendinţa să-i acordăm credibilitate (dacă nu-l cunoaştem şi depistăm la timp!) numai la ridicatul din umeri. În plăpânzenia lui, ni se face milă şi-l mai aducem (încă o dată) la sânul nostru. Toate acestea nu sunt decât o coborâre a ştachetei, până când vom (re)cunoaşte atât de bine umilinţa încât o identificare cu ea n-ar fi pentru celălalt decât o proiecţie utopică.

Acest om stipulează, prin ştampile atitudinale, verdicte. Replicile lui sunt atât de surde pentru mulţime încât îşi permite să continue în particular (atunci când i se permite). Tocmai din acest motiv, aceşti oameni călătoresc prin vieţile noastre ca nişte jurnale de bord: în orice călătorie ne-am îmbarca cu ei, vom avea ceva de scris/scrijelit, chiar dacă doar pe suflete, minţi, inimi, feţe, stomacuri, picioare.

Acest om reflectă, în esenţă, o neputinţă. O neputinţă ce pleacă din familia de bază. O neputinţă ce ascunde lipsa ataşamentului funcțional al părinţilor faţă de el însuşi. O neputinţă pe care acest om o traduce în termenii complexelor de inferioritate. O neputinţă ce se cere reconstruită prin troglodism afectiv pe bunul simţ al altora. O neputinţă ce se vrea îngropată prin dezgroparea infantilă şi rejectivă a nativului din celălalt: credinţa în bunătate, respect şi iubire. Aceste noţiuni comportă semnificaţii obscure pentru omul care se reciclează  în reprize de sedative sufleteşti. Dacă ai deschide craniul acestor oameni şi acolo le-ai găsi sufletul, le-ai vedea pictat pe el traumele copilăriei, nerecunoaşterea valorii lor de către cei apropiaţi, cutiuţa unde se aşează ataşamentul – goală, coşuleţul unde se strânge iubirea (pentru „zile negre”) – plin de reproşuri şi oprelişti de-ale maturilor ş.a.m.d. Orice vis al acestor oameni s-a clădit (se clădeşte!) prin frustrări. Scopul lor? De a recupera (aşa cum pot gândi ei recuperatul) puterea. Ce înseamnă să ai putere? Înseamnă să ai control. Corelaţia „dorinţă de putere – complex de inferioritate” o regăsim la Alfred Adler.

Acest om nu va înceta să calce în picioare tot ce prinde în drumul său până nu-şi va atinge ţelul (pe care doar mintea sa îl ştie). Ce va şti să facă foarte bine pentru aceasta? Va mima. Grijă la oamenii care mimează; viclenia le este potrivirea sufletului. 

Leș, A. (2013). Criminologie și psihologie criminologică. București: Oscar Print, pp. 67-69

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s