CAND BATAIA NU-I RUPTA DIN… RAIUL NORVEGIEI


Cazul Bodnariu este un caz de psihologie criminologică. Punct. De-aici începem discuția.

  1. Două culturi diferite. România: „bătaia e ruptă din Rai”. Norvegia: bătaia nu e ruptă din niciun Rai.
  2. România: bătaia și abuzul sunt la ordinea zilei: de la familie și instituții administrative până la institutiții ale statului și cele fiscale. Norvegia: abuzul este pedepsit exemplar. Poate prea exemplar.
  3. România: opresiunea comunistă se regăsește în pedepsele penale ale magistraților români. Norvegia: spiritul democratic și monarhic își spune cuvântul inclusiv în aplicarea pedepselor.
  4. România: închisorile sunt, în esență, cutuma societății: suprapopulate, fără specialiști pe niște posturi lipsă, demagogie, teoria și realitatea fricii. Norvegia: penitenciarele sunt stațiuni, pensiuni și tot ceea ce reprezintă civilizația neabuzării unui corp și-a unui creier care a gafat în fața normelor.
  5. Sistemul educațional. România: statul cu mâinile la spate încă este drapel de cinste în memoria învățatorilor și pedagogilor. Palmele și perciunii flutură de zor. Amenințările, manipularea și șantajul fac mai mult decât orice corn, orice măr și orice iaurt. Norvegia: bătaia, injuria, decadența, imoralitatea din sistem sunt pedepsite exemplar. Adică se dorește o civilizație, dar prin lecții de viață care includ pedeapsa nu ca alternativă, ci ca singur mijloc coercitiv care chiar funcționează.
  6. Sistemele din Romania nu sunt aliniate între ele. Rezultă o harababură care te costă nervi, energie, substanță, viziune, progres. Sistemele din Norvegia sunt aliniate plecând de la nașterea copilului până la educația lui și activitatea ca adult. Există o rezonanță intimă și socială a ideii de viață, trai civilizat, umanitate.
  7. Strict la cazul Bodnariu. E încurajator „ortodoxismul” facerii de copii într-o țară ca Norvegia unde natalitatea este piatră de moară pentru vulg. E încurajatoare și ideea de-a te însura cu o norvegiană și a face mulți copii (ortodoxie norvegiană, ținând cont de gradul de protestantism și de ateism al țării). Ceea ce nu e încurajator este că tu, român, cu mentalitatea „estică”, mergi în „Vest” și vrei să aplici „ortodoxia” bătăii care nu e ruptă din Rai, indiferent că o înțelegi ca o palmă, ca un tras de păr, ca „una la fund” șamd. Tu, ca român, dai dovadă de ipocrizie dacă ai ajuns într-o țară ca Norvegia și nu ai luat la cunoștință de legile locale. Dacă abuzul presupune bătaie, injurie, lovire etc., atunci iei la cunoștință și TE CONFORMEZI. Nu mai esti de capul tău, ca în România, unde fiecare taie și spânzură după legea lui. Ai vrut Norvegia, atunci intri în Raiul Norvegiei cu totul. Adică inclusiv cu aplicarea și respectarea legislației ce ține de abuz. Poate că este firesc ca în România palma la fund să nu reprezinte abuz devreme ce toți te-au învățat că, „cumva trebuie să-l astâmperi” pe copil. Însă, ca psiholog și, suplimentar, ca psiholog criminolog, îți spun că bătaia aplicată copilului este un eșec al tău. Tu ești un eșec pentru copilul tău.
  8. Te-ai gândit vreodată la sensibilitatea norvegienilor în ceea ce privește demografia țării lor? Că natalitatea este o primejdie? Că ei mor ca și popor dacă nu se vor înmulți? Când au dat peste tine, cu 5 copii, și văd autoritățile cum dai în ei, tu crezi că „nu li se rupe inima”? Atât de „reci” îi vezi/crezi? Române, statul norvegian nu-i va crește în ortodoxia ta „tradițională”, dar îi va educa, civiliza, omeni și, poate, chiar mântui! Dacă ești pe principiul că numai ortodocșii se mântuiesc și au mântuirea, ei, află că ești în eroare. Bine, dacă ești adeptul teoriilor conspiraționiste, vei mărturisi că ți s-au luat copiii pentru că Norvegia are o natalitate scăzută și, prin legile lor, îi da unor părinți de-ai lor.
  9. Gândește-te la efectele palmelor, loviturilor, urletelor și a altor „accesorii” pe care tu nu le încadrezi, eronat de altfel, la abuz. Mie mi se pare ca ești în lumea ta, după principiul subconștient „Eu te-am făcut, eu te omor”. Ah, că nu acționezi ca și cum l-ai omorî pe copilul tău, înțeleg că substratul de furie genetică, psihologică și socială nu te ajută sau nu ai nevoie să-l pui atâta în aplicare. Însă! Însă copilul te ține minte, te pedepsește în sufletul și psihicul lui. Ți-a dat, prematur, note mici, poate chiar nici de trecere. Tu n-ai de unde ști asta pentru că tu nu comunici cu el. Doar impui. „Bătăița” de la tati și de la mami, aia care duce la „crește unde dă mami și tati” crește, într-adevăr, dar nu pentru iubirea de tine, ci cu ura asezonată de gânduri și trăiri confuze: „Dacă mă iubești, de ce mă bați, țipi, urli la mine, lovești etc.?”
  10. Decalogul nesincerității. Cred c-ar trebui ca emisiunile de radio de pe posturile cu greutate din România, care se respectă, sa mai consulte și psihologi (nu amatori) înainte de-a pune bazele unei discuții. Atâtea răspunsuri „abuzive” am auzit ieri din gura românilor în ceea ce privește atitudinea în fața copiilor lor încât mi-am dat seama de faptul că regimul comunist încă este, cu succes, miniatural, în fiecare dintre noi. Să cotropim! Să fim deasupra! Să lovim! Să impunem! Să umilim!

Suntem triști ca nație, prieteni! Avem nevoie de-un psihic social reinventat! Eminamente reinventat.

Alin Leș

Alin Les - psiholog expert criminolog - SRCC - ELSA Constanta 2015 - 27

psiholog

expert, consultant, formator in Criminologie si Stiinte Criminale

Societatea Romana de Criminologie si Criminalistica

Presedinte Filiala Sibiu

©2016. Toate drepturile rezervate

Anunțuri

2 comentarii

  1. „Dar ce spuneti domnule psiholog, expert, consultant, formator in Criminologie si Stiinte Criminale(cam putine titluri detineti!- dar nu despre asta e discutia) despre copii care au fost luati din familiile naturale si dati spre adoptie, apoi, aici au fost maltratati sau mai rau?
    Cu trauma acestor copii cum ramane?Vai, statul le-a vrut binele!”

    Stimată Iuliana Marinescu,

    lăsând la o parte tonul dumneavoastră zeflemitor căruia nu-i văd rostul, vă răspund:
    1. Copiii luați din familiile naturale. 3 linii de discuție.
    A. Copii care au fost luați din familiile lor naturale cu motive întemeiate (cel mai probabil, cazul Bodnariu este unul dintre ele)
    B. Copii care au fost luați din familiile lor naturale cu motive neîntemeiate de instituții și trimiși spre adopție
    C. Copii luați de la părinții naturali prin intermediari, părinți mai mult sau mai puțin prostiți (motive: copii bolnavi, copii cu boli incurabile, copii superdotați etc.)

    2. „Apoi, aici au fost maltratati sau mai rau”. 4 linii de discuție.
    A.1. Copiii luați cu motive întemeiate au ajuns în familii de adopție bune (sunt „n” cazuri în literatura de specialitate)
    A.2. Copiii luați cu motive întemeiate nu au ajuns în familii de adopție bune
    A.3. Copiii luați cu motive întemeiate nu s-au adaptat familiilor adoptive, „bune” sau „rele”
    A.4. Copiii luați cu motive întemeiate nu s-au adaptat în familiile adoptive, din alte condiții decât cele stipulate mai sus
    B. Copiii luați cu motive neîntemeiate de instituții și trimiși spre adopție ar trebui să fie identificați de o politică națională ce acționează corect. Cazurile identificate ca ilegitime să fie scoase la lumină, iar persoanele ce se dovedesc a fi avut interese meschine să fie pedepsite conform legii.
    C. Copiii luați de la părinți prin intermediari. Găsim cazuri în literatura de specialitate unde maltratarea și abuzul psihic, fizic, neglijența educațională și toate celelalte forme de abuz, există. Dar suntem realiști și observăm că, inclusiv pentru categoria aceasta, există copii care au reușit în viață prin adaptare la noile condiții.
    D. Copiii care au fost vânduți, la propriu și conștient de către părinții lor. Efectele sunt, iar, în două direcții:
    D.1. Copii vânduți în familiile adoptive și care au reușit profesional (vezi multele exemple mediatizate)
    D.2. Copii vânduți către familii adoptive și care nu au reușit în niciun fel.

    „Si am o nedumerire: In urma multor studii despre gradul de fericire/ multumire a copiilor din diferite tari s-a constatat ca acesti copii ce provin din societatile care au o grija chiar excesiva fata de copii (Norvegia, Suedia, UK), acesti copii s-au declatat cei mai nefericiti/ nemultumiti!
    Oare nu acelasi sistem l-au promovat si rusii- comunistii cand parintii erau deportati in urma unui denunt al copilului? (va recomand una din multele carti despre acest subiect ,,Reportaje de razboi” de Virgil Gheorghiu)”

    Depinde de societate! Sunt studii care iau in considerare variabile dependente care vor să scoată în evidență nefericirea și nemulțumirea. Și o vor scoate, iar dvs. vă veți putea folosi de un astfel de argument. Dar sunt și multe alte studii care scot în evidență mulțumirea, gradul de satisfacție, gradul de conștiinciozitate, fericirea (ce termen greu, nu-i așa?), agreabilitatea, deschiderea, auto-disciplina și altele. Mai departe nu duc discuția.

    În loc de concluzie
    A. Am punctat două aspecte în articolul de mai sus:
    A.1. România deține o cultură a violenței (vezi reeducările din penitenciare, vezi statutul violenței domestice în România, vezi statutul violenței părinților asupra copiilor, vezi starea prezenta a ceea ce stă la baza funcționării unor instituții închise și deschise ș.a.m.d.).
    A.2. Norvegia deține o cultură a nonviolenței (vezi legile și statutul asupra abuzurilor, poate uneori, pe bună dreptate, prea exagerat sancționate, însă la bază pline de tratament nonostil, educativ, creativ etc.).

    B.
    1. În România, violența/abuzul este o opțiune aproape obligatorie încastrată în educația adulților. Pe care mulți români le folosesc după bunul plac. Mai ales că sunt ghidate după nuclee de gândire care au la bază cogniții iraționale: „ce este bine” vs „ce cred eu că este bine”. Aici includem și violența psihică, mai greu dovedită în instanțe. Tot abuz se numește. Aici includem și violența financiară. Tot abuz este. Iar violența psihică își are rădăcina în cel puțin o tulburare de personalitate (tulburarea pasiv-agresivă).
    2. În Norvegia, violența/abuzul este aspru pedepsit și nu mai devine, la fel de facil ca în România, o opțiune. Intuiesc că modul de a concepe legile de către politicienii norvegieni are legătură cu ideea de a-ți crește copilul într-o monarhie. Și aici mă refer la cel mai înalt nivel.

    C. Vă mulțumesc pentru sugestia cărții respective. O voi căuta și, la momentul potrivit, răsfoi.
    Îmi permit să vă recomand, la rându-mi, „Psihologia poporului român”, lucrare proaspăt apărută la editura Polirom (2015), de Daniel David. S-ar putea să aveți niște surprize de proporții la capitolele care tratează mediul cultural în care sunt crescuți copiii unde accentul este pus pe valori, norme, axiome sociale. Dacă bătaia este bună în familia românească este pentru faptul că la nivelul inconștientului și subconștientului colectiv, bătaia a avut rol de bază în educația comunistă. Închei cu profilul psihologic al copiilor români (din lucrarea amintită mai sus): „Românii au un nivel scăzut de fericire și satisfacție în viață și în muncă, în comparație cu SUA și cu cetățenii celorlalte țări europene. Acest profil corespunde cu analiza altor atribute psihologice (de exemplu, stilul cognitiv și defensiv…) și cu analiza mediului cultural (de exemplu, profilul colectivist). În schimb, copiii români (10-12 ani) au un nivel crescut de fericire” (p. 300). Vă mai recomand să citiți, din aceeași lucrare, despre emoțiile implicate în socializarea copiilor din România și țările UE/nonUE, despre aspectele de psihopatologie ale copiilor, despre sănătatea psihică a copiilor români vs alte țări etc.

    D. Psihopatologia copiilor din 44 de țări, inclusiv România, arată un scor al acesteia apropiat de medie. Ce înseamnă, mai exact, acest lucru? Mă rezum doar la un lucru: copiii între 1 și 5 ani relevă probleme emoționale mai accentuate la români decât la americani. Relevanța este clinică și ecologică. Pentru segmentul 6-11 ani, problemele cele mai importante sunt cele de internalizare a semnificațiilor unor procese, comportamente, acte sociale etc.

    Sunt multe de spus, stimată Iuliana Marinescu, și recomand s-o facem prin analize pertinente și mai puțin prin reacții cu caracter emoțional 🙂

    Cu deosebită considerație,
    A.L.

  2. Dar ce spuneti domnule psiholog, expert, consultant, formator in Criminologie si Stiinte Criminale(cam putine titluri detineti!- dar nu despre asta e discutia) despre copii care au fost luati din familiile naturale si dati spre adoptie, apoi, aici au fost maltratati sau mai rau? Cu trauma acestor copii cum ramane?Vai, statul le-a vrut binele! Si am o nedumerire: In urma multor studii despre gradul de fericire/ multumire a copiilor din diferite tari s-a constatat ca acesti copii ce provin din societatile care au o grija chiar excesiva fata de copii (Norvegia, Suedia, UK), acesti copii s-au declatat cei mai nefericiti/ nemultumiti!
    Oare nu acelasi sistem l-au promovat si rusii- comunistii cand parintii erau deportati in urma unui denunt al copilului? (va recomand una din multele carti despre acest subiect ,,Reportaje de razboi” de Virgil Gheorghiu)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s