PEDOFILIA, SISTEMUL PENITENCIAR SI SMERENIA DIN PRACTICA/CERCETARE/PREDARE. ASPECTE DE PSIHOLOGIE CRIMINOLOGICA


3 lucruri cu conotație psihologică și criminologică:

  1. Franța, prin Adunarea Națională, interzice persoanelor condamnate definitiv pentru pedofilie în cazul comiterii unor delicte (agresiune sexuală asupra minorului de 15 ani, corupția unui minor, propunere sexuală față de un minor de 15 ani, colectarea și ascunderea de imagini pedopornografice etc.), oricât ar fi pedeapsa, în a opera, a gestiona un business, un job sau orice spațiu din viață reglementat prin Codul de Acțiune Socială și a Familiilor sau de a exersa o activitate în acest sens (vezi aici).
  2. Ministerul Justiției din Franța pune la dispoziția celor care luptă să demonstreze ineficiența pedepsei cu închisoarea fără a ține cont de latura subiectivă a infracțiunii, în sensul materializării unei expertize psihologic-criminologice bazată pe cât mai mult științific, date statistice despre situația în penitenciarele din Franța la 1 noiembrie 2015! Astfel, conform „Observatorului privării de libertate și a sancțiunilor și măsurilor aplicate în comunitate” aflat sub conducerea reputatului Pierre Tournier, la 1 noiembrie 2015, era: 12652 deținuți în excedent. Mai exact, suprapopularea constă în 57843 locuri operaționale, dintre care 4297 neocupate. 66198 de persoane deținute se repartizează după cum urmează: numărul locurilor operaționale minus numărul locurilor neocupate egal 53546 locuri. Excedentul de deținuți se calculează: 66198 – 53546 = 12652. Rata de suprapopulare se calculează astfel: 12652 / 57843 = 22 deținuți în excedent la 100 de locuri operaționale. Și, și mai profund, la acești 12652 deținuți în excedent, 1042 dorm pe o saltea pusă pe jos. La 1 iunie 2012 (venirea lui Hollande la conducerea Franței), excedentul era de 12530. Per total, rata de creștere a deținuților în excedent este de 4,7%.
  3. Am rămas cu un lucru destul de impactabil de la Joel Paris, profesor de psihiatrie la Universitatea McGill, Montreal, Canada: „Pentru a practica, pentru a preda sau pentru a realiza cercetări, profesioniștii din domeniul sănătății mentale au nevoie de smerenie. Ei ar trebui să se considere o verigă a unui mare lanț întins din trecut spre viitor. Știința (și aplicarea ei) este o călătorie, dar cei care purced pe acest drum nu ajung niciodată cu adevărat la țintă”.

Acum, dacă tragi o linie la punctele 1, 2 și 3 și înțelegi că pedofiliei nu i s-au găsit markerii biologici, nu pentru ca diagnosticul să devină mai valid, ci pentru a identifica pe de o parte, „corelări biologice corespunzătoare”, iar pe de alta, pentru a identifica dacă unele simptome fac parte din același spectru (Paris, 2015), dacă înțelegi că statistica penitenciară se bazează inclusiv pe un manual de statistică mentală în îndoielnic status științific, inclusiv DSM V („Majoritatea diagnosticelor psihiatrice sunt sindroame”, cf. Paris, 2015, „majoritatea constructelor fiind compromisuri politice”) și dacă înțelegi că practica, cercetarea și predarea se bazează pe un combinezon sufletesc de smerenie, atunci „ai pus capacul” corect în ceea ce întreprinzi.

Și totuși, Paris (2015) atrage atenția: „Grijă mare cu DSM-ul V în justiție!”.

Alin Leș

Alin Les - psiholog expert criminolog - SRCC - ELSA Constanta 2015 - 27

psiholog

consultant, formator, expert in Criminologie si Stiinte Criminale

Societatea Romana de Criminologie si Criminalistica, Filiala Sibiu

Presedinte

©2015. Toate drepturile rezervate

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s