CAMPANIA POLIGRAF 2015: „«DETECTORUL DE MINCIUNI» TE POATE AJUTA, PSIHOLOGUL ITI ESTE PRIETEN!”


Am testat de curând într-o speță cu trei persoane implicate. Avocatul nu era sigur dacă cei trei spun adevărul când rechizitoriul spunea exact opusul. „Mie mi se pare că ceva e cusut cu ață albă. Nu știu ce și vreau să aflu”, îmi spunea. Zis și făcut!

 

Domnule, să minți în halul în care minți e una, dar să-ți mai pui și neamurile la așa supliciu, după ce te juri pe toți zeii că ești sincer, mi s-a părut de „Wow!”.

Această prezentare necesită JavaScript.

Speța în sine este una serioasă: poliție, alcool la volan, urmărire cu girofarul și nino-nino, mărturie mincinoasă. Dar de la a susține că această realitate este una imaginară, doar în mintea polițistului, dă în spectrul schizo.

 

În loc de concluzie

  1. Dacă ești avocat și simți că aperi pe cineva care nu este sincer cu tine, îndrumă-l către „mașinăria adevărului”!
  1. În locul penibilizării maxime la poligraf, mai bine îți calci pe coada mare a orgoliului și recunoști. Jocul „de-a v-ați ascunselea” devine mai puțin interactiv, ce-i drept, dar cu șanse mai mari să fii apărat „ca la carte”.
  1. Trebuie să recunosc că juridicul din mine l-a apreciat pe avocat pentru curaj, dar clinicianul criminolog l-a admirat pentru fler! 🙂

Campanie de informare a Laboratorului Poligraf „Leș Alin”, săptămâna 6-12 iulie ce vizează aproape exclusiv mediul civil și cel de afaceri.

Cuvinte-cheiepoligraf, detector de minciuni,

campanie de informare poligraf 2015, mediu de afaceri,

Alin Les, Laborator Poligraf Sibiu, psihologie Sibiu, poligraf Alin Les

*

http://www.poligraf-evaluarepsihologica.ro

sau

Investiția ta în adevăr și profesionalism!

Alin Leș

psiholog expert criminologAlin Les - psiholog expert criminolog - SRCC - ELSA Constanta 2015 - 27

Societatea Română de Criminologie si Criminalistică, Filiala Sibiu

Președinte

©2015. Toate drepturile rezervate

Anunțuri

1 comentariu

  1. Vreau doar sa va confirm ca intradevar testarea a fost folositoare, atat din punct de vedere juridic, cat si psihologic. Motivele sunt mai multe:
    1. Inculpatul a constientizat ca a avut o atitudine gresita fata de avocat, fata de organele de cercetare penala si fata de rudele sale(pe care le-a pus sa minta);
    2. Inculpatul a inteles ca acest comportament simulat nu este in avantajul lui, ci din contra il dezavantajeaza pe parcursul desfasurarii procesului penal(fata de celelalte probe existente in dosar, care il incriminau);
    3. Avocatul poate sa-si faca o strategie de aparare a clientului sau pe fapte palpabile/reale, care „sa tina in fata instantei”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s