REALITATILE ROMANESTI ALE CRIMELOR IN SERIE


Mă gândesc la un vacuum în justiție. Dincoace de corupție, e ceva și mai criminal: homicidul celor apropiați.

criminal-in-serie-lasat-in-libertate_Toader_Covali_2015
jurnalul.ro

Acum, botoșăneanul Toader Covali, condamnat la detenție pe viață înainte de modificarea Codului Penal, este eliberat după 4 crime. Din punct de vedere psihiatric putem „măsura” niște urme. „Suflet de om” versus „suflet de găină” reprezintă o echitate în mintea persoanei cu tulburare psihică: „După ce m-au închis, m-a întrebat un colonel în puşcărie: nea Toadere ce ai făcut bre? Iaca am ucis patru găini!, am răspuns eu. Am avut motivaţie pentru ce am făcut”.

Acum, la ce m-aș fi așteptat eu de la acest caz, ca psiholog expert criminolog, de-a lungul timpului? Să se înțeleagă începând cu spitalul de psihiatrie „pentru nebuni”, cu psihologii din penitenciar, cu structura militarizată cognitiv a conducerii penitenciarului și terminând cu alți factori de decizie că nu ai voie să dai drumul pe stradă unei astfel de persoane. Nu spun să-l ții pe mai departe închis. Spun că eliberarea condiționată este mai nejustificată ca motivația lui psihotică încă de la primul homicid. Argumente?

  1. Lejeritatea declarațiilor prin care își explică actele (chiar dacă sunt din 2012-2013) Covali.
  2. Motivațiile de suprafață ale lui Covali prin care s-au comis primele două homiciduri (chiar și ultimele).
  3. Simptomatologia psihotică în cazurile de homicid necesită atenția ÎNDEAPROAPE a specialiștilor psihiatri pentru ÎNTREAGA viață a „criminalului”.
  4. Sistemul penitenciar actual nu oferă catharsisul complementar amelioriării unei simptomatologii psihotice atâta vreme cât frica este adjuvantul numărul 1 al existenței încarcerate.
  5. Alternanța umorului lui Covali pentru actele sale. Umorul poate fi explicat clinic fie prin intermediul mecanismui de apărare sau defensiv, fie prin cel de coping. Ca mecanism de apărare, își ajustează explicațiile homicidale. Ca mecanism de coping, Covali se jovializează pe cele două facultăți terminate în penitenciar, respectiv spital de psihiatrie: Dreptul și Medicina. Este doar un exemplu.

În loc de concluzie

Penitenciarele să apeleze pe viitor, în cazul eliberărilor persoanelor care au ucis, atât la intrare cât și la ieșire din penitenciar, la criminolog și/sau la psihologul criminolog! Nu la cel judiciar sau simplu, clinician, ci la cel criminolog. Nu la consilierul de probațiune care, să-mi fie cu iertare, are limitate competențele vis-a-vis de colegul din Spania, UK sau Franța, ci la criminolog și/sau la psihologul criminolog.  

Atât de mult ne trebuie un Michel Foucault​ al României…

Alin Leș

psiholog expert criminologAlin Les - psiholog expert criminolog - SRCC - ELSA Constanta 2015 - 27

Societatea Română de Criminologie si Criminalistică, Filiala Sibiu

Președinte

©2015. Toate drepturile rezervate

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s