ANUNT: „CAUT PERSOANE «DOUA VORBE LA UN LOC»”! SAU DESPRE O TRANSHUMANTA LINGVISTICA CE IMPLICA POLIGRAFUL


Examinarea poligraf este un subiect sensibil în România. Se împlinesc aproape 5 luni de când, săptămânal, informăm publicul larg despre temeinicia folosirii tehnicii în mediul de afaceri sau în cel privat. Interviurile oferite pe subiectul „poligraful în mediul privat” au dificultatea lor.

Uneori/de cele mai multe ori, un segment al jurnaliștilor preferă să extragă ceea ce consideră esențialul dintr-un interviu, chiar dacă în momentul în care ți se adresează oficial întrebările, totul ia forma unui interviu. Interviul devine o sinteză, și n-ar fi rău dacă sinteza ar atinge exact substanța din interviu. Însă, nu întotdeauna se întâmplă ca esența să fie bine pusă în evidență.

În urmă cu o săptămână, ofeream un interviu ziarului Adevărul unde eram rugat să răspund unor întrebări legate de utilitatea poligrafului. Am răspuns cu bucurie acestei oferte! 🙂 Din păcate, originalul a suferit modificări, esența rezultată neindicând esența propriu-zisă a interviului.

Redau mai jos întreg interviul, cu întrebări și răspunsuri. Forma finală se află la linkul Adevărul.

Interviu Adevărul

Subject: Poligraf – este sau nu mașina adevărului?

R: Care este, pe scurt, istoria poligrafului?

A.L.: Istoria efectivă a poligrafului începe cu perioada 1881-1895 când Cesare Lombroso inventează și experimentează un instrument de detectare a minciunii. I s-a spus „hidrosfigmograph” pentru că, printre altele, mâna examinatului era introdusă într-o cuvă cu apă. De ce nu se numea poligraf? Pentru că dispozitivul măsura o singură variabilă, anume pulsul. Ca fiziolog, Angelo Mosso descoperă că atunci când sunt audiați criminalii, se produc anumite modificări în patternurile respiratorii, dovadă că la 1904, doi psihologi germani, Wertheimer și Klein, propun ca modificările respiratorii să fie utilizate în investigația criminalistică. Ceea ce se și întâmplă, dar câțiva ani mai târziu, la Universitatea din Viena, prin profesorul Vittorio Benussi. Mai exact, s-a descoperit că ratele inspirație-expirație se modifică inclusiv când persoanele mint. Dezvoltarea tehnicii poligraf „a explodat” practic în Europa în 1914, după ce rezultatele lui Benussi au fost publicate. În această direcție, James MacKenzie, cardiolog britanic, reușește să pună la punct poligraful cu cerneală. Cu alte cuvinte, de la 1881 până la 1914, graful a devenit bigraf, chiar dacă niciodată n-a primit acest nume. Trambulina către „poli-graph” o așază profesorul Hugo Münsterberg, psiholog cu dublă origine, germană și americană, de la Universitatea din Harvard. Altfel spus, detectarea minciunii implică mai multe variabile de ordin psihologic și fiziologic ce includ pneumograful, pletismograful, activitatea inimii și activitatea electrodermală. În 1915, William Marston descoperă că schimbarea presiunii sistolice a sângelui e asociată cu minciuna, iar la 1917 utilizează noua tehnică în spionajul militar. Psihiatrul Larson și psihologul Gisele colaborează și realizează în 1920 un aparat care măsoară respirația, pulsul și tensiunea arterială, aparatură utilizată de August Vollmer, șeful poliției din Berkeley. Între timp, poligraful devine portabil și i se adaugă încă un traseu: al transpirației. În 5 ani, Leonarde Keller popularizează tehnica și punele bazele poligrafului îmbunătățit. Mai reținem că în 1931, Keller introduce poligraful în mediul de afaceri pentru a rezolva, în mod special, furturile. Ceva în plus față de poligraful lui Keller vine din partea lui John Reid care descoperea activitatea musculară ce trecea neobservată și tensiunea arterială, astfel că „Reid’s polygraph” înregistra reactivitatea neuromusculară, respirația, reacția electrodermală și cuplul „tensiune arterială-puls”. În această configurație îl găsim și astăzi, cu elemente auxiliare moderne.  

R: Cine l-a inventat și cu ce scop a fost el creat?

A.L.: Cum am spus mai sus, intuiția poligrafului a avut-o Lombroso, dar cel care a pus bazele studierii variabilelor psihologice și fiziologice a fost profesorul Münsterberg de la Harvard. Cu ce scop? Atât Lombroso cât și Münsterberg, Larson, Gisele, Keller și Reid au avut în prim-plan înființarea unui instrumentar științific care să faciliteze descoperirea minciunii în cadrul investigațiilor criminale. 

R: Ce este de fapt poligraful?

A.L.: Poligraful este, de fapt, un aparat medical. Acest aparat măsoară, concret, reacțiile psihofiziologice ale unei persoane în momentul în care i se adresează de către examinator niște întrebări la care ea are indicații pentru a răspunde cu DA sau NU. În momentul răspunsurilor cu DA sau NU, poligraful înregistrează reacțiile psihofiziologice ale persoanei examinate pentru trei trasee: respirator, cardiovascular și electrodermal.

R.: Cum se realizează testarea unei persoane la poligraf?

A.L.: Testarea la poligraf a unei persoane se desfășoară după anumite reguli a căror respectare se impune aprioric. Mai exact, persoana care urmează a fi testată trebuie să dispună de condiții de odihnă și alimentație normală, să fie într-o stare psiho-medicală normală, să nu sufere de afecțiuni psihice, să aibă peste 18 ani și, dacă este de genul feminin, să nu fie însărcinată sau în perioada menstruală. Atât persoanele sub tratament medicamentos, cât și persoanele care sunt prezente la examinare sub influența băuturilor alcoolice nu sunt acceptate. Nu se vor face amenințări împotriva persoanelor aduse la testare, nici constrângeri, nici promisiuni. Toți acești factori pot vicia rezultatul testului poligraf. Sub ce formă? Oamenii sunt fie prea încărcați psihofiziologic, fie prea demotivați, de-aici apărând cazurile de „risc pozitiv” sau „risc negativ”. În plus, dacă specialistul consideră că o anumită persoană nu este aptă pentru examinare, atunci testul poligraf nu se va realiza.

R: Care sunt cei mai importanți pași în acest sens?

A.L.: Cei mai importanți pași sunt trei la număr și necesită în permanență aceeași concentrare, același profesionalism și aceleași doze de intervenție specifice fiecărei etape. Primul pas este concretizat în etapa pretest. Acum are loc un interviu, o primă „confruntare” între examinator și examinat. Persoanei testate i se aduce la cunoștință motivul pentru care i se solicită testul poligraf. Se semnează o declarație de consimțământ din partea persoanei examinate, cât și întrebările care urmează a-i fi adresate.

În faza a doua a examinării, senzorii sunt atașați persoanei și urmează testul propriu-zis: specialistul adresează întrebările, persoana examinată răspunde cu DA sau NU. Aceasta este faza intest. Și ultima fază sau etapă a examinării, posttest, în care persoana sinceră semnează diagramele scoase la imprimantă pentru a accentua suplimentar tranparența actului de examinare poligraf. Cu persoana nesinceră vom purta o discuție asupra indicatorilor psihofiziologici care reclamă comportamentul nesincer sau simulat.

R.: Este într-adevăr poligraful mașina adevărului? De ce?

A.L.: Poligraful poate fi numit „mașina adevărului” dintr-un prim motiv: examenul poligraf pleacă de la prezumția de nevinovăție în ceea ce-l privește pe subiect. Eu ca examinator acord și plec de la prezumția de nevinovăție pentru fiecare persoană în parte. De ce? Pentru că, în fața mea, fiecare pleacă cu șanse egale de a-și dovedi nevinovăția. Mi-e greu, într-adevăr, să mă poziționez rațional și emoțional într-o astfel de situație, mai ales când în unele spețe materialul de investigat tinde clar într-o anumită direcție. Dar acest lucru vreau să-l surprind: pot fi înșelat ca examinator chiar și cu materialul pe masă. De ce? Pentru că nu am voie să fiu exclusiv „materialist”, exclusiv pe limbajul nonverbal sau exclusiv cititor al psihofiziologiei umane. Am în vedere, în schimb, să corelez toate datele și toate informațiile parvenite din cele trei etape ale examinării. Vă dau un singur exemplu, ca să mă înțelegeți. Speță de furt din colete. Mai multe persoane. Într-o zi au fost programate două persoane: o persoană liniștită, calmă, cu răspunsuri la întrebări strict cât întrebam, poate prea detașată și poate prea defensivă. O interpretare clinică a ceea ce observi în fond, nu? Cealaltă persoană, mai vorbăreață, cu tatuaje pe diferite părți ale corpului, inele mai expresive pe mâini, gestică cu iz manelistic. La fel, din punct de vedere clinic, tinzi să interpretezi cumva, ca psiholog, că respectivul și-a propus să te ducă cu zăhărelul și să te distragă comportamental de la cauza investigată. Nu vorbesc de experiență aici, de expertiză sau de altceva, ci de primul „feeling” pe care tu, ca psiholog, îl ai față de cei doi: primul, fiind calm, îl vei asocia cu liniștea, așezarea, omul la locul lui, deci sincer, însă pe celălalt, guraliv, tatuat, ușor arogant, gesturi manelizante, vei avea tendința să-l încadrezi la „nesincer” pentru că întreg clusterul de indicii comportamentale (limbaj nonverbal) te îndreptățește să-l pui acolo. Acum, momentul adevărului, al rezultatului final. Credeți că, psihofiziologic, rezultatele diagramelor au ieșit întocmai comportamentalului din prima etapă? Nici pe departe! A fost exact invers! Vă las pe dumneavoastră și pe cititori să reflectați mai departe. Oricum, John Reid, șeful laboratorului științific de detecție a comportamentului simulat al poliției din Chicago de-acum ceva timp și Fred Inbau, profesor de Drept la Northwerstern University afirmau că, dacă testele poligraf sunt realizate de personal competent, acestea pot fi de o mare utilitate practică.

R.: Care este marja de eroare a unui test poligraf?

A.L.: Poligraful este un aparat medical. Ca orice aparat medical, poligraful înregistrează absolut tot ce are setat și programat, prin funcțiile sale, să înregistreze. Cu alte cuvinte, reacțiile psihofiziologice ale persoanei sunt acolo, în diagramele poligraf. Trebuie doar să fii școlit bine, să faci dovada unor examene profesionale „pe bune”, să fii conștiincios ca examinator pentru fiecare examinare poligraf, să fii odihnit pentru ziua testării. Toate aceste elemente de bază, atât de necesare în constanța lor, au importanță maximă în momentul în care începe examinarea propriu-zisă. Din acest punct de vedere, cred că „marjă de eroare” este un construct care beneficiază de un registru nu tocmai plenar de cunoaștere al celor „din afară”. Aș insista, mai degrabă, pe competențele examinatorului și pe experiența lui validată constant de supervizori, pentru început, și mai pe urmă de colegii de breaslă. Ah, să nu uităm de mitul filmului de profil! O foarte mare parte din cei care nu acced într-o profesie conexă sau chiar în cea de polițist sunt fani ai serialelor cu profil investigativ. Sunt bune, interesante, dar trebuie și să știm că în proporție de 85-90% sunt ficțiune. Caracterul SF, prelucrat din aceste filme, existent la nivel inconștient colectiv, își lasă amprenta, din păcate, foarte mult pe realitatea concretă. Dacă în filmul X, Y a trecut poligraful într-o scenă filmată cu multă improvizație și fără specialiști acreditați, vom deduce că există o „marjă de eroare”. Din păcate, astfel de stereotipii sunt întreținute constant mai ales prin non implicare, prin lipsa unei educații și în acest domeniu, cu repercusiuni negative în mentalul inconștient individual și colectiv.

R.: Cât de greu poate fi păcălit de persoana testată?

A.L.: Din punctul nostru de vedere, poligraful nu poate fi păcălit. Fiind de sorginte medicală, reacțiile psihofiziologice sunt acolo, cum am mai spus. Ca și-n cazul EKG-ului. Cred că important este altceva: dacă ne punem 10 specialiști în fața diagramei și putem oferi toți același rezultat. Destul de dificil! Și știți de ce? Doar specialistul care a examinat și a testat în speța respectivă știe toate detaliile și coordonatele. În consecință, doar el știe cel mai bine să-și interpreteze diagrama și să-și motiveze rezultatul. De cele mai multe ori, vrem răspunsuri directe la întrebări directe. Și pe bună dreptate! Însă în cadrul examinărilor poligraf, trebuie să avem grijă la nuanțele prin care se exprimă personalitatea: trăsături, caracter, situație, context, miză etc. și dinamica lor. Se impune ca specialistul să controleze tot acest mix, cu dinamica aferentă!

R.: Ce profil psihologic ar putea avea o persoană care păcălește aparatul poligraf?

A.L.: Cu riscul bun de a mă repeta, poligraful înregistrează absolut toate reacțiile psihofiziologice ale persoanei, aidoma ecocardiografului. Dacă ne referim, în schimb, la un profil psihologic „special”, „acela” care musai dacă e pus în fața aparatului avem certitudinea că-l va „bate”, suntem din nou într-o eroare de logică. Din punctul nostru de vedere, reacțiile mai pronunțate sau mai șterse, din perspectiva „profilului psihologic” pot lua locul mizei pentru care este testat subiectul. Dacă libertatea este miza principală, subiectul cu trăsături de personalitate antisocială, cu note de psihopatie, va încerca să-și controleze „la perfecție” reacțiile pe traseele respirator și cardiovascular, dar uită că glandele sudoripare ajutate de cele suprarenale vor avea grijă să lucreze suficient pentru a-i evidenția nesinceritatea rezultată în diagrame. Pe scurt, studiile de specialitate arată că psihopații își dau silința mai mult decât alții să-și camufleze emoțiile în cadrul testului poligraf pentru a-l trece. 

R.: Cât de utile sunt testele poligraf în cercetările penale și cât de greu cântăresc ele ca probe în proces?

A.L: Foarte utile! Dar nu numai în cercetările penale. Cântăresc la fel de greu atât în procesele penale cât și în civile, chiar dacă din exterior fie nu se observă asta, fie se minimalizează din inerția adunării probelor la dosar. În cazurile penale, rezultatul testului poligraf fie spune clar: „Da, el este autor!”, fie trimite ancheta într-o altă direcție de cercetare. În cazurile civile se întâmplă, pe de-o parte, fie la fel, prin eliminarea unor suspecți și vizarea altora într-o anumită speță, fie se apelează la teste de screening a angajaților într-o firmă. Transilvania este oarecum la început de drum în privința poligrafului în mediul de afaceri, dar putem afirma că directorii de firme încep să înțeleagă că banul cinstit are drumul lui, iar angajatul cu caracter onest trebuie să aibă și el locul său în firmă. Cât de greu cântăresc în procese? Asta depinde de mai mulți factori: pledoaria avocatului, strategia procurorului, intima convingere a judecătorului. De ce? Pentru că nu toți studenții la Drept au studiat despre poligraf. Nu toți masteranzii în științe penale au studiat despre poligraf. Nu toți cei care sunt sau au ajuns la INM au tangența sau credința poligrafului. Pe fondul unei informații insuficiente și gravate de update-uri permanente ale profesionistului, riști să pleci cu un deficit informațional important în privința acestei tehnici pe care, în timp, ca avocat, procuror sau judecător, fie n-o agreezi foarte tare, fie îți transmite ideea de căldicel, fie te poziționezi la ea ca la o bornă judiciară.

R.: Care este procentul de utilizare ca probă a testelor poligraf în anchetele penale desfășurate în România?

A.L.: Nu există o statistică în acest sens, cum nu există o mulțime de statistici de care am avea nevoie în sfera criminalității. Pe cale de consecință, mă voi feri să dau procente.

R.: Ar trebui folosite mai mult? De ce?

A.L.: Depinde de mediul de aplicare! Cred că tehnica poligraf își face foarte bine treaba atât în mediul penal, cât și în cel civil. Dacă mă gândesc bine, am testat într-un caz unde două persoane au semnat un act de acum 28 de ani. Una dintre ele nu mai recunoștea acest lucru. Într-un final, avocatul părții care susține că actul este un fals cere testul poligraf. Fără a se consulta cu propriul client. Clientul refuză. A doua oară. Prima dată când cazul era în penal. A doua oară când cazul s-a mutat în civil. Cel care susține c-a semnat actul, în același imobil ca acum 28 de ani, face două teste poligraf. Unul pentru semnătura lui și altul pentru semnătura celuilalt, că l-a văzut cu ochii lui când a semnat. Acum să facem un exercițiu de imaginație: dacă ați fi judecător, chiar dacă știți că testarea poligraf nu este obligatorie (este benevolă), în ce parte ați înclina balanța? Da, cred că testările poligraf ar trebui folosite mai mult în mediul civil și/sau de afaceri, unde firmele ar putea preveni „n” catastrofe, ar putea să-și găsească oamenii potriviți pentru locurile potrivite, ar putea crește imaginea firmei, ar putea testa periodic personalul angajat etc. Nu mai departe merg la informația conform căreia băncile încep să fie furate de foștii angajați. Problema se pune astfel și altfel: în acest caz, vor directorii băncilor să prevină?

În ce domenii de activitate se înscriu angajatorii care doresc să-și testeze angajații cu poligraful?

Domeniile de activitate pentru care angajatorii apeleaza la testul poligraf sunt diverse. Mai nou, avem test la angajare sau în limbaj științific, „test de screening”. Pe scurt, de cele mai multe ori, ceea ce se specifică în CV-ul potențialului angajat nu concordă cu realitatea. Cu alte cuvinte, ceea ce se afirmă verbal de către potențialul angajat, nu avem experimentat în realitatea externă. Apoi, domeniul asigurărilor este unul care implică testarea poligraf (înscenări accidente auto). Domeniile curieratului și al firmelor de pază și protecție au și ele clauze de efectuare ale testului poligraf, fie la angajare, fie periodic sau când situația impune. Testarea poligraf se aplică inclusiv în gestiune și în domeniul financiar-bancar, adică acolo unde vulnerabilitățile persoanei la lucrul cu banii sunt crescute. Să nu uităm de domeniul construcțiilor, transporturilor, dar nici de activitățile care implică mită, sabotaj etc. Dacă numim angajator persoana care își angajează o bonă sau pe cineva care să-i îngrijească gospodăria, atunci testul poligraf este vizat și aici (atât la angajare, cât și în cazuri de dispariții de obiecte sau acte de abuz asupra persoanelor lăsate în îngrijire). Nu în ultimul rând, testarea periodică începe să devină o practică în acele firme unde antreprenorul lucrează cinstit, își respectă fiecare leu sau euro investit și își respectă fiecare angajat. 

Ce set de întrebări li se adresează respectivilor angajați?

Setul de întrebări pe care îl vizează psihologul examinator implică diferite ținte, în funcție de specificul situației. În cazul unui test la angajare, avem întrebări care surprind activitatea persoanei până la depunerea CV-ului pentru jobul respectiv. Cu alte cuvinte, scanăm trecutul caracterial al celui în cauză. În cazul testărilor periodice, ne îndreptăm atenția către aspecte ce țin de loialitate, imaginea firmei, acte de sabotaj, acte de mită (luare și dare) etc. În cazul unor spețe concrete unde cercetăm furturi, delapidări, poate greșeli neintenționate (mai greu, dar nu imposibil) în actele de gestiune sau alte situații, setul de întrebări vizează strict speța respectivă.

Ce se poate întreba și ce nu se poate întreba un angajat?

O întrebare precum sabia turcească! În interviul in-test, a doua etapă a examinării poligraf, îl întrebăm pe om strict ce ține de specificul speței. Dacă avem furt, îl întrebăm despre furt, dacă avem mărturie mincinoasă, îl întrebăm dacă în această direcție, dacă avem gestiune, îl întrebăm de gestiune, dacă avem despre abuzuri sau hărțuiri, întrebăm în această direcție șamd. Apoi, la întrebarea „ce nu se poate întreba un angajat”, depinde de cadrul examinării și etapa examinării. Oricum ar fi, în etapa pre-test, prima a examinării poligraf, putem să-l întrebăm pe om de religie, de orientare sexuală sau orice fel de întrebare care are legătură cu specificul speței și despre care psihologul examinator consideră că poate aduce plus-valoare întrebărilor finale din etapa a doua. În cazul unui test de fidelitate, de exemplu, este indicat să întrebi, în prima etapă, mai multe aspecte ce țin de sexualitate pentru că specificul speței ține de sexualitate, sub o formă sau alta. Ceea ce este important de precizat este faptul că întrebările sunt discutate de către angajator cu psihologul examinator, apoi îi sunt aduse la cunoștință angajatului/persoanei care urmează să se angajeze/suspectului care semnează o declarație de consimțământ în acest sens. 

Cât costă un angajator să-și testeze angajatul cu poligraful?

La această întrebare vă voi răspunde doar atât: în Barland (Mississippi, SUA) pe angajator îl costă 600 de dolari per suspect. Psihologii examinatori români se educă, încă, în această direcție.

Care este cadrul legal pentru această procedură?

În mediul privat, Colegiul Psihologilor din România – prin furnizorul sau furnizorii săi acreditați – este singura entitate care oferă cadrul legal de exercitare al examinărilor poligraf. Suplimentar, statutul de funcționare și exercitare al examinărilor poligraf din mediul privat se coroborează cu statutul de funcționare și exercitare al examinărilor poligraf din mediul penal, prin articolul 64 din Codul de procedură penală include la „mijloacele de probă” care pot deveni probe inclusiv „expertizele”. Art. 64 din Codul de procedură penală se coroborează inclusiv cu (1) Ordonanța nr. 75 din 24 august 2000 privind autorizarea experților criminaliști modificată prin Legea nr. 488 din 11 iulie 2002 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experților criminaliști publicat în Monitorul Oficial, care arată că expertul criminalist se poate specializa în diferite domenii de expertiză, inclusiv în evaluarea comportamentului simulat prin tehnica poligraf și cu (2) Legea 218/2002 de organizare și funcționare a Poliției Române, cap. 3, art. 26, pct 15.

 

În loc de concluzie

Mesajul inițial se transformă, prin extracție, în mesaj denaturat. Mesajul denaturat este postat public. Publicul se răzvrătește ad-hoc. Telefonul fără fir este la el acasă: de la schimbare de titlu și omiteri până la reinterpretare și concluzii eronate. 

Acum, să ne mai mirăm că tehnica poligraf este suduită și aruncată la coșul de gunoi dacă mesajul inițial nu este lăsat să fie exact așa cum s-a recoltat? 🙂 

Interviul ia locul informării din cadrul campaniei Laboratorului Poligraf din perioada 11-17 și 18-24 mai.

Cuvinte-cheiepoligraf, detector de minciuni,

campanie de informare poligraf 2015, mediu de afaceri,

Alin Leș, Laborator Poligraf Sibiu, psihologie, poligraf Alin Les

**

http://www.poligraf-evaluarepsihologica.ro

sau

Investiția ta în adevăr și profesionalism! 🙂

Alin Leș

psiholog expert criminologAlin Les - psiholog expert criminolog - SRCC - ELSA Constanta 2015 - 27

Societatea Română de Criminologie si Criminalistică, Filiala Sibiu

Președinte

©2015. Toate drepturile rezervate

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s