CAMPANIA POLIGRAF 2015: „«DETECTORUL DE MINCIUNI» TE POATE AJUTA, PSIHOLOGUL ITI ESTE PRIETEN!”


Săptămânile 24 – 30 martie și 31 martie – 5 aprilie au fost două săptămâni speciale. Din ce punct de vedere? Al testărilor de cuplu. Când spun cuplu, nu mă refer strict la fidelitatea între parteneri, ci și la exercitarea autorității părintești. Cazuri cu implicații comportamentale, emoționale, somatice și de relaționare fantastic de dificil de contabilizat. Ca examinator poligraf, găsesc atât de bine infiltrate studiile de clinică, mai ales în anamneză (interviul pre-test). Aproape că nu găsesc situație, în spețele testate, în care să nu consider că examinatorul poligraf ar trebui să fie implicit clinician. De ce? Pentru că prima parte a examinării are inserat un întreg arsenal de aspecte care se întind de la psihologie clinică (cu o psihopatologie ușoară) până la elemente de medicină (în special cardiologie) și psihofiziologie. Am putea afirma că, în anumite puncte ale examinării, clinicul dă tonul tuturor detaliilor pe care dorim să le aflăm.

Acesta a fost un preambul necesar pe care este bine să-l avem în vedere permanent 🙂

 

Să revenim la campania propriu-zisă a Laboratorului nostru Poligraf de conștientizare a educației și necesității examinării poligraf în anumite sectoare din bussines! 🙂

Sibiu City Guide aprilie 2015 - Alin Les, Laborator Poligraf Sibiu

 

Săptămâna 24-30 mar

Despre testarea în cuplu mi-a fost mereu dificil să relatez. Unele lucruri sunt atât de sensibile… Dar voi încerca 🙂

Săptămâna trecută am testat partenerul de gen masculin dintr-un cuplu. Urmau să se căsătorească. Aveau încredere reciprocă până în momentul în care partenera i-a depistat în comportament, de-a lungul relației, câteva neadevăruri. Aceasta vroia să afle adevărul în privința celor relatate de el. Întrebările erau știute dinainte cu o zi. Beneficiarul (partenera) m-a asigurat de acest lucru.

 

Iată ziua examinării! După tot ceea ce ține de pregătirea preliminară examinării și interviul pretest, am ajuns la concluzia că întrebările sunt în regulă. Ambele persoane au semnat pentru întrebări, semn că acestea și conținutul lor nu era străin niciunuia dintre cei doi parteneri. A durat puțin până când i-am explicat partenerului că „poligraful nu citește gândurile, nu este magician”, ci că el este un aparat medical și înregistrează toate reacțiile persoanei atunci când răspunde la întrebările examinatorului.

 

Vedeți dumneavoastră, în momentul în care te oprești pe niște cuvinte, cum ar fi „înșelat”, fiecare partener de cuplu sau, după caz, înțelege înșelatul (sau trădarea) în felul lui. Ca examinator, te asiguri ce înseamnă actul înșelării pentru persoana care urmează să fie testată, dar și pentru persoana care cere testarea. În cazul de față, i-am explicat partenerului că „înșelat” înseamnă orice act sexual intenționat/cu bună știință cu altă persoană decât cea cu care este în relație actualmente, sărutul intenționat al unei alte persoane decât cea cu care este în relație acum, pipăit intenționat al corpului sau părților de corp (în special, cele intime) ale unei alte persoane, alta decât cea cu care se află actualmente în relație, dar și mângâiat cu intenție a celuilalt sau a unor părți ale corpului celuilalt. Este foarte indicat să ai în vedere, ca specialist, felul în care reacționează persoana care urmează să fie testată la lămuririle tale. Este foarte important să simți că este acolo și că te ascultă cu atenție. Ceea ce s-a și întâmplat.

 

Testarea începe, testarea se finalizează. Diagnosticul psihofiziologic? Comportament simulat 🙂 Nu pe acest lucru vreau să pun accentul, ci pe operaționalizarea corectă a termenilor. Atunci când explicăm termenul și implicațiile actului rezultat de pe urma explicării, persoana din fața noastră se raliază altfel în fața aparaturii și a exminatorului. Persoana sinceră se aliază cu examinatorul, prinde încredere în acesta și în aparatul medical. Persoana nesinceră se încarcă suplimentar, știe că „a înșela” are încărcătură suplimentară după ce acesta a crezut că actul în sine exprimă doar actul sexual propriu-zis cu o altă persoană.

 

Mai mult, rezultatul oferit beneficiarului trebuie să fie dat cu maximă competență și grijă față de posibilele reacții. Când beneficiarul afirmă că, pentru el, „testul poligraf înseamnă 100/1000”, te aștepți ca rezultatul final să fie acceptat. Ceea ce s-a și întâmplat, inițial.

 

Urmarea cazului

Bărbatul nu recunoaște decât în ziua a 2-a sau a 3-a faptul c-a dorit să bată aparatul. Versiunea inițială era ținută cu dinții orgoliului masculin 🙂 Doar că reacțiile erau acolo, pe diagrame…

 

Săptămâna 31 – 5 apr

Săptămâna aceasta a fost a cuplului deja divorțat. Dar disputa, pe bună dreptate în cazul de față, pe baza partajului și a autorității părintești, a implicat și testul poligraf. Nu vreau să dezvolt pe marginea acestui subiect decât o idee: patologia încastrată în Eul persoanei. Există riscul dezvoltării unui comportament victimal fără să-ți dai seama, doar pentru faptul c-ai stat prea mult lângă persoane care exploatau riscul propriei victimizări. Da, un comportament masochist când mascat, când afișat, dar cu exigente tendințe adictive. Tristețea acestui tip de comportament stă altundeva: în „moștenirea genetică exogenă” pe care o transmiți propriilor tăi copii la care ai acces doar prin diferitele forme de abuz.  

 

Sugestii pentru cupluri

Nu-mi permit să le ofer. Dar îmi permit să afirm c-am identificat un punct sensibil în relații (pe lângă eterna luptă între sexe de care Frankl vorbește atât de înțelept!): oamenii nu-și operaționalizează termenii prin care doresc să conviețuiască. Mai clar: nu se spune cu subiect și predicat ce înseamnă pentru fiecare un termen, o stare, un proces, un act șamd. Acest hiatus, întreținut prin indiferență, sau obsesivitate, sau idei/tendințe delirante întreține un „binemeritat” corpus de stări instrinseci deviante.

 

Dar, ca de final, sunteți de acord cu mine că avem nevoie de o bună/bine cuvântare, mai ales într-o relație, indiferent de specificul ei? 🙂 

*

Cuvinte-cheiepoligraf, detector de minciuni,

campanie de informare poligraf 2015, mediu de afaceri,

Alin Leș, Laborator Poligraf Sibiu, psihologie, poligraf Alin Les

**

http://www.poligraf-evaluarepsihologica.ro

Alin Leș

psiholog expert criminologAlin Les - psiholog expert criminolog - SRCC - ELSA Constanta 2015 - 27

Societatea Română de Criminologie si Criminalistică, Filiala Sibiu

Președinte

©2015. Toate drepturile rezervate

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s