PSIHOLOGIA CRIMINOLOGICA IN CRIMA DE LA POLIGON


Intervenția telefonică pentru actul lui Pop a durat aproximativ 3-4 minute. Dacă ai puțină vechime în câmpul muncii (și dispui de o anumită doză de amatorism), s-ar putea să sustragi trei idei pe care le-ai considerat principale și/sau care ți s-au părut mai clare/cunoscute. Asamblate în contextul întregii știri, s-ar putea să minimalizezi cu mult mesajul inițial al specialistului.

5

Sugestie pentru jurnaliștii la început de drum:
1. dacă interlocutorul explică mult un act criminal, ce nu ați înțeles, întrebați sau reîntrebați 🙂
2. dacă interlocutorul oferă o explicație pe 3-4 minute telefonice (cel puțin), iar tu ești la început de carieră, întreabă-l ce anume crede dumnealui că este mai important pentru a fi dat la știri;
3. sustragerea unor idei de care ai mai auzit în trecut sau care ți se par interesante, (a) posibile tendințe maniacale, (b) actul lui Pop este asemănător lui Lubitz, doar că în raport de 1:1 și (c) elementul-cheie al trecerii la act, adică ce i s-a întâmplat în urmă cu 2 ore, poate trimite mesajul pe care am dorit să-l transmit ca și psiholog criminolog, cu valențe integrative, înspre o direcție dorită de tine ca jurnalist 🙂

Ce informații s-au transmis, de fapt. Pe scurt:
1. „Sunt inutil, m-am săturat de viață” – depresie și/sau tendințe depresive;
2. depresia și/sau tendințele depresive pot „înhăita” eventuale elemente psihotice, precum obsesii, tendințe obsesive, obsesii cronicizate, halucinații (posibil auditive), deliruri etc. regăsite în trăsăturile de personalitate ale persoanei care a ucis;
3. posibil tendințe maniacale (euforie, energie, pulsional-afective) îmbinate cu cele depresive (vezi o bipolaritate) la care se adaugă elementul-cheie duc la trecerea la act. „Element-cheie” poate fi orice petrecut cu 2 ore înainte, 12 ore, 24 de ore până la 2 săptămâni în spate;
4. jocurile online de luptă (legătura cu metoda Mozambic). Luăm în considerare îndemnul „Kill!” sau „Fight!” exprimat în joc, îndemn care rămâne în inconștient sub formă de informație parazitară;
5. rezultatele testelor psihologice efectuate în cadrul examinării pentru permisul de port-armă a lui Pop;
6. actul lui Pop se aseamănă cu actul lui Lubitz, doar că sub forma raportului de 1:1;
7. de obicei, astfel de persoane dispun de un tip de gândire irațional (cogniții, convingeri eronate, prejudecăți), dar și o putere de imaginație și fantasmare care, cumulate cu anumite elemente psihotice și cu acel element-cheie care a făcut posibilă trecerea la act, avem soluția actului criminal.

6

Avem nevoie de demersuri profesioniste pentru a crește și pentru a puncta clarisim informația! 🙂

Alin Leș

psiholog prim-expert criminologAlin Les - psiholog expert criminolog - SRCC - ELSA Constanta 2015 - 27

Societatea Română de Criminologie și Criminalistică, Filiala Sibiu

Președinte

©2015. Toate drepturile rezervate

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s