PSIHOLOGIA CRIMINOLOGICA A MICULUI VS MARELUI INFRACTOR


Există un model de arhivare psihică pe care fiecare persoană îl preia, mai mult sau mai puțin, de la semeni (anturaj). Diferența dintre „infractor” și „non infractor” pleacă și de la diferențierea între „micul infractor” și „marele infractor”. Să vă dau un exemplu. Nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice este un model variat de încălcare a legii? Este. Ai învățat din școala de șoferi regulile de conducere cu care ai fost de acord tocmai pentru c-ai dat un examen final „cu poliția”, internalizând logic (și mecanic) semnificația unor semne, norme și proceduri? Ai învățat. Este adevărat că, de cele mai multe ori, pe drumurile publice, se întâmplă să observi participanții la trafic că nu respectă mai nimic din cele învățate? Este adevărat. Vorbim de o infracționalitate tacită, acceptată legal, psihologic și somatic de către ceilalți membrii ai societății? Vorbim.

Nu etichetăm pe cei care circulă neregulamentar (altfel decât au fost învățați din școlile de șofer), dar îi observăm că nu aplică și nu circulă conform celor învățate. „Este inconștient!” nu este o formulă eficientă pentru îndreptare, cât nici pentru constatare! Este, mai degrabă, o defulare lingvistică agrar-psihologică 🙂 O afirmație care nu îndreaptă nimic tocmai pentru că nu are validitate de conținut. Este omul conștient când comite gestul de a nu semnaliza când intră în depășire și când revine pe bandă? Este. Altfel, am crede că cei în comă sau diagnosticați cu elemente de somnambulism ar exista la volan printre noi. Această conștiență este targetată pe simțurile umane. Mâini, picioare, urechi, sistem nervos etc. sunt intercorelate și dau starea de conștiență.

Dar conștiința, există pe drumurile publice? Atunci când depășești linia continuă sau linia dublă continuă? Posibil să nu. Dar atunci când invocăm lenea pentru nesemnalizarea intrării în sensul giratoriu, cât și la ieșirea din el? Dar atunci când, în fața noastră, el/ea trece pe culoarea roșie a căii ferate? Dar atunci când șoferul care te-a accidentat a avut o alcoolemie de 0,81 la mie în aerul expirat? Semenii fără conștiință sau cu un grad moderat de conștiință sunt semeni pentru ei. Pentru că faptele lor se traduc inclusiv psihologic/psihopatologic.

„Micul infractor” de pe drumurile publice devine, în timp, „marele infractor”. Fie că va provoca un accident rutier, fie că nu-l va provoca.

Atitudinea din trafic este parte din atitudinea pe care o ai la serviciu, acasă, cu familia, cu părinții. Nu poți fi „altul” în mașină decât în măsura dublei personalități, aspect greu de dovedit psihologic și psihiatric oriunde în lume. Dar când toate regulile le încalci constant, perseverent, ambițios și nimeni nu te prinde sau îți trage atenția, atunci începi să te exprimi, pe drumurile publice, în stil psihopat. De ce nu deviant? Inclusiv deviant! Nu este înțeleasă psihopatia, în fond, ca o devianță în care se perseverează, ca atare exprimându-se constant cognitiv, comportamental, irațional?

Psihopatia este în strânsă legătură cu lipsa remușcării. Ori când tu depășești linia dublă continuă sau conduci cu 0,81 la mie alcoolemie în aerul expirat (provocând accident grav auto), remușcarea ta este inexistentă sau de ochii lumii. Te preocupă orice altceva, dar nu conștiința provocării unui accident sau a încălcării unor reguli/norme stabilitate de lege și pedepsite de aceasta. În acel moment, intrinsec, ai devenit „marele infractor”. Pentru că ți-ai asumat o atitudine care impune un stil non conformist, „peste lege”. Ai trecut de border line. Ești o persoană extrem de periculoasă, în libertate. Prezinți pericol social 🙂

În urmă cu trei ani, am fost implicat într-un accident auto.

Această prezentare necesită JavaScript.

Persoana care a provocat accidentul avea o alcoolemie de 0,81 la mie în aerul expirat. Accidentul ca accidentul, dar atitudinea celui care l-a provocat a meritat să înțeleg că, nu pentru toți, viața chiar valorează autentic ceva. Fiica acestuia, după câteva replici aparente de dialog: „Știți, eu îl cunosc pe dl B la București… Putem rezolva cumva”. Am refuzat abordarea unei mici înțelegeri murdare și vulgare etic. Drept urmare, „dl B” este posibil să fi intervenit sau nu, dar NUP după recalcularea alcoolemiei în sânge (cel puțin dubioasă formula de calcul utilizată de Institutele de Medicină Legală și acceptată de organele de cercetare) mi-a demonstrat că „marele infractor” există mult mai des printre noi decât ne-am putea imagina. Bine, că dovezile puse în față nu ne determină public, prin programe educaționale, să excelăm într-o educație constantă și perseverentă a ceea ce reprezintă „psihopatia” și „infracționalitatea moral-socială” nesancționată, asta este altceva.

P.S. În urmă cu două săptămâni, mă întorceam pe Valea Prahovei de la Galați unde testasem la poligraf. La 1 noaptea, în Sinaia, un tip iese cu mașina dintr-o benzinărie și în loc să facă dreapta 90 grade, intră pe contrasens. Am tras puternic dreapta și am intrat pe spațiul aferent stației de buz după care am revenit pe șosea. Senzația „genunchi moi” există abia la câteva secunde de la conștientizarea posibilului impact. Endorfinele au capacitat și revigorat practic corpul meu, astfel că m-am întors în următoarea intersecție după personaj. Și 112-ul inevitabil! L-am prins pe om pe la ANL-urile din Sinaia. Abia putea vorbi. Își cerea scuze necontenit. Între timp, au venit colegii de la Poliția Sinaia, le-am spus despre ce este vorba și ne-am îndreptat spre sediu. Declarații timp de două ore, proceduri…

0,61 la mie în aerul expirat. Mult, puțin… decide tu! 🙂 

P.S. 2 Este indicat să ai martori. Eu am avut: pasagerul din dreapta 🙂

În loc de concluzie

Motto-ul celui de-al doilea volum al lucrării „Psihologie criminologică” (în curs de apariție) este atât de esențial pentru a putea înțelege granița fină dintre infracțiune și non infracțiune, dintre atitudinea infracțională și atitudinea non infracțională, cât și despre motorul care te împinge, sau nu, la devianța punctului critic numită „psihopatie”. Ce afirmă Scott Peck:

Cea mai mare parte a teoriei critice despre gândirea infracțională s-a bazat în principal pe cercetarea persoanelor încarcerate sau a delincvenților de diferite tipuri. Dar, de obicei, granița dintre infractorii aflați după gratii și noi, ceilalți, este foarte subțire. Cercetarea gândirii infracționale scoate în evidență cele mai comune tipare de gândire irațională care conduc la decizii anormale.

Alin Leș

psiholog, expert criminolog©Cosmin Bumbutz. All rights reserved. www.bumbutz.ro

Societatea Română de Criminologie și Criminalistică, Filiala Sibiu

Președinte

©2015. Toate drepturile rezervate

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s