METODE DIFERITE IN ANALIZA CRIMINALA SI COMPORTAMENTALA (ANALIZA PSIHOLOGIC-CRIMINOLOGICA). DE CE UNELE, DE CE ALTELE? (I)


Un răspuns simplu și direct ar fi: pentru că specificul cazului nu are întotdeauna nevoie de variația metodelor folosite în analiza criminală și comportamentală (sau profiling, cum îi spun americanii). Considerăm că se va face un abuz extraordinar în România pe tema profilingului. Adesea, persoane fără specializări concrete pentru metodologia diferită a profilingului se avântă în scrieri de lucrări și apariții publice alături de consacrați în domeniu doar pentru a eluda formarea clară și evidentă profesională. Riscul cel mai mare este derutarea intenționată a pieței de profil și mass-media căreia i se induce ideea conform căreia analiza criminală și comportamentală este un lucru la care poate accede oricine, mai imediat peste noapte. Nimic mai fals! 🙂

 

După cum spuneam, metodele în analiza criminală și comportamentală sunt diferite. Se lucrează combinat în funcție de speficitatea cazului, adesea „ca la carte”, adesea nu atât de eficient. Pentru că specialistul care trebuie să execute cu ochi critic așa-zisul profil psihologic-criminologic (psihologic este insuficient) nu face parte din echipa pluridisciplinară (vedeți cazul de curând de la Satu Mare, unde colegii încă încearcă să dea de urma celui care a comis crima). Cum am mai spus și în alte locuri, psihologul expert criminolog vine la fața locului cu echipa, ia aminte la tot ce se petrece acolo, face fotografii, analizează, naște ipoteze, le discută cu colegii din echipă. La sediu, ceilalți își văd de treabă în a culege alte probe, inclusiv declarațiile martorilor. Până atunci, psihologul criminolog își face o minimă schiță, un minim profil. Odată mărturiile și probele adunate la dosar, de la etapă la etapă, se construiește suplimentar pe scheletul inițial. Însă un psiholog criminolog nu va fi specializat niciodată în toate metodele analizei criminale și comportamentale. El va trebui să lucreze la cazul crimei sau infracțiunii de omor, cu sau fără violență, cu sau fără motivație sexuală, cu propriul său bagaj de cunoștințe acumulat + specificitatea cazului (există cazuri unde ai nevoie de un profil geografic, de exemplu, există cazuri când ai nevoie doar de evaluarea psihologic-criminologică a personalității criminale, cu probe, teste, interviuri exploratorii etc.).

 

Pentru a înțelege mai bine atitudinea psihologului criminolog autentic într-o țară ca România, vom aduce câteva precizări în legătură cu întrebarea din titlu.

 

  1. O primă metodă: criminologia aplicată. În concepția lui Hans Gross, aceasta includea toate investigațiile criminale realizate pentru cazul în speță. Adică, o perspectivă integrativă asupra analizei scenei crimei, actului criminal și a probelor adunate la dosar.

 

  1. Metoda lui Brent Turvey – behavioural evidence analysis (analiza dovezilor comportamentale) – regăsită în manuale de specialitate din România este aspru criticată de seniori ai diviziei de analiză criminală și comportamentală a infracțiunilor cu violență din cadrul FBI-ului cu care am discutat (colegul și prietenul lui John Douglas, tatăl profilingului, n-a dorit să-mi dezvăluie motivul). Metoda sa nu este recunoscută oficial de FBI, chiar dacă ea evidențiază tot un caracter integrativ în sprijinul avocatului apărării.

 

  1. O altă metodă folosită extrem de mult în societatea israeliană, canadiană, belgiană, franceză: clinical criminology (criminologie clinică). Altfel spus, școlile de profil din Israel pun accentul pe ceea ce ele numesc „the study of insanity”. O analiză critică a acestui termen a fost relevată în lucrarea subsemnatului, „Criminologie și psihologie criminologică” (Oscar Print, 2013, 260 p.). Mai exact, „criminologia clinică” reglează dintr-un unghi juridic analiza procesului devianței și al delincvenței cu accent în mod special pe analiza juridic-criminologică a acestora. Adică, dinspre juridic/judiciar către clinic (psihologie, clinică, psihopatologie, psihiatrie). Cu alte cuvinte, specialiștii de formare juridică încearcă să explice fenomenul devianței și al delincvenței cu ajutorul clinicienilor sau al psihiatrilor, de unde „studiul nebuniei”. În schimb, „criminological psychology” semnifică „psihologie criminologică” și nu este sinonimul lui „clinical criminology”. Psihologia criminologică este arondată special psihologilor clinicieni cu studii de criminologie. Din această ramură s-a născut și se naște expertiza psihologic-criminologică, diferită de expertiza medico-legală (ne referim la situația din România. Acesta este un alt subiect care nu face obiectul discuției noastre aici). Psihologul criminolog este cel care analizează procesul devianței și al delincvenței din perspectivă clinică, această perspectivă încercând s-o insereze cât mai bine în câmpul penal ca (1) ajutor științific de bază și ca sprijin în pledoaria apărării; (2) material științific de documentare pentru procurorul criminalist; (3) bază serioasă de documentare pentru ofițerul de probațiune care nu deține suficient timp la dispoziție (nici dacă profesia lui de bază/cu care a intrat în Probațiune este cea de psiholog) pentru efectuarea unei analize serioase psihologic-criminologice a celui în cauză [chiar dacă, oficial și artificial (opinie deloc singulară și larg răspândită în rândul multor avocați), scopul referatului de probațiune este de a-l ajuta pe judecător să individualizeze pedeapsa] și, nu în ultimul rând (4) bază esențială de orientare pentru judecător în individualizarea calitativă psihologic-criminologică a pedepsei. Tot la acest punct (4), ținem să precizăm că, de exemplu, în cazul crimei cu furie/mânie, o anumită explicație există pentru persoana cu tulburare de personalitate borderline care a premeditat actul, o alta pentru același tip de tulburare într-un caz nepremeditat/ad-hoc/spontan. Ca și criminologi, nu ne interesează doar trecerea la act, ci și factorii existenți înaintea trecerii la act, dar și a celor după act. Căile neurobiologice de explicație sunt diferite pentru fiecare tip de furie. Însă, pentru faptul că în justiție, nu există persoane calificate serios în psihologie/psihologie clinică/psihopatologie și criminologie, care să arate acest lucru, judecătorii se ghidează și dau adesea pedepse după cazurile anterioare pe teme similare. Se întâmplă mai ales în cazul crimelor sau infracțiunilor cu motivație sexuală când, din documentările noastre, diferiți judecători aplică pedepsele după un pattern cognitiv inserat pe infracțiunile anterioare pe aceeași temă (aproximativ). O corelare a deciziei de a pedepsi a judecătorului conform spețelor anterioare (procesul inconștient al imitației), cel puțin la prima vedere, este asociată cu o serie de variabile: (a) o ceartă în familie a acestuia; (b) vestea din ziua aplicării pedepsei că un membru al familiei are o boală incurabilă; (c) umoarea constantă pe parcursul procesului și apatia față de avocatul apărării; (d) o discuție mai aprinsă cu procurorul pe diferite teme „laice” sau care țin de cazul în curs etc. În toate aceste cazuri, fără o expertiză psihologic-criminologică, acolo unde se impune, pedeapsa aplicată (cu sau fără referatul de evaluare) nu va fi decât „în litera legii”, conform uneia dintre directivele lui Beccaria. Doar că Beccaria a omis din conținutul legalității, chiar dacă Tratatul său deține și o latură preventivă, că fiecare persoană este unică și că factorii psihologici, de context/situaționali, sunt internalizați original. Adică ei nu se duplică. Aici intervine expertiza psihologic-criminologică, tocmai pentru ca psihologul criminolog să explice judecătorului, printr-o serie de instrumente, teste, baterii, chestionare, interviuri aplicate celui în cauză, motivația unică a gestului său. Dacă nu ai motivația unică a gestului uman (bazată pe trebuințe, evident, aici aplicându-se teoriile criminologice cu accent pe psihologia motivației), nu poți condamna ca judecător gestul printr-o pedeapsă a cărei bază științifică îți lipsește. Ca judecător, trebuie să aplici o pedeapsă psihologică, umanizată la cote maxime. Doar așa îi poți oferi o primă lecție morală infractorului, dar și personal.

Psihologia criminologică și unul dintre beneficiile ei, expertiza psihologic-criminologică se folosește în mod special pentru (1) infracțiunile/crimele cu motivație sexuală și (2) infracțiunile/crimele cu furie.

 

  1. Metoda prin preponderență a FBI-ului este analiza scenei crimelor (crime scene analysis). Din echipa de cercetare la fața locului face parte, comparativ situației din România, inclusiv psihologul clinician cu studii de criminologie. Precum arată și studiile canadiene și criminologi celebri ai momentului (Negrier-Dormont), psihologul criminolog/criminologul este absolut necesar anchetei. El este „uliul” anchetei. Cazul strangulatorului și violatorului de la Satu Mare (detalii https://psihocrim.wordpress.com/2014/11/11/violatorul-si-strangulatorul-de-la-satu-mare/) impunea în echipa de cercetare și psihologul criminolog.

 

  1. Reconstrucția scenei crimei se traduce cu interpretarea a ceea ce s-a întâmplat la scena crimei. Procurorul criminalist, ofițerii judiciari, criminaliștii și tehnicienii criminaliști. Inclusiv criminologul sau psihologul criminolog se impune să vina la fața locului.

 

  1. Analizele criminale investigative (criminal investigative analysis) sunt traduse de poliție prin victimologie orientată spre profiling. Cu alte cuvinte, plecăm de la victimă, prin particularitățile și vulnerabilitățile acesteia, până la realizarea unui crochiu comportamental și criminal despre infractor (îl numim așa fără a avea în vedere stigma, ci pentru a balansa limbajul penal, criminologic și psihologic). Poziția în care este găsită victima deține particularități psiho-criminologice. În funcție de anumite detalii, vom ști dacă avem de-a face cu un premeditator (nevrotic extravertit) sau cu o persoană ce suferă de o serioasă tulburare psihică. Accentul nevrozei sau psihozei rezultă din poziționarea victimei și a perimetrului scenei crimei în funcție de anumiți parametri care nu fac obiectul discuției noastre aici. Inclusiv în acest caz, psihologul expert criminolog participă la caz, așteptându-se de la el un aport semnificativ.  

 

  1. Profilingul personalității criminale (criminal personality profiling) este o altă metodă care se aplică în cazul situațiilor unde avem, sau nu, suprimarea vieții. Este destinată în mod special cazurilor/infracțiunilor cu motivație sexuală și a celor cu bizarerii: viol cu diferite obiecte introduse în vagin/anus/ambele sau gură, tentativă de viol, viol urmat de moartea victimei, omor urmat de viol cu conotație necrofilă, pedofilie etc. (de exemplu, http://www.evz.ro/fratii-carabus-au-violat-o-fetita-de-14-ani-cu-cutitul-la-gat-si-au-filmat-oroarea.html?). Specialitatea casei pentru psihologul criminolog. Aici el se simte ca „peștele-n apă” tocmai pentru că tărâmul sexualității a fost baza studiului său în criminologie.
fragment

TRATAT DE PSIHOLOGIE CRIMINOLOGICA 

― ANALIZA PSIHOLOGICA SI CRIMINOLOGICA A ACTELOR CRIMINALE ― 

teorii moderne

evaluarea personalității în context criminal

factori de risc

baze stiintifice de investigare

studii de caz

(în curs)

Alin Leș

psiholog, expert criminolog©Cosmin Bumbutz. All rights reserved. www.bumbutz.ro

Societatea Română de Criminologie și Criminalistică, Filiala Sibiu

Președinte

©2014. Toate drepturile rezervate

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s