DE CE NU EXISTA LOCURI DE MUNCA IN DOMENIUL CRIMINOLOGIEI IN ROMANIA. CATEVA ASPECTE


Nu este deloc la întâmplare faptul că, în România, nu există locuri de muncă în domeniul criminologiei. V-ați gândit vreodată la motivele care ar putea sta la baza acestei realități de fapt?

(1) Una dintre laturile criminologiei ține de prevenție. Ca să vorbim de prevenție, trebuie să recunoaștem o stare de periculozitate fie că este socială, psihiatrică, judiciară sau criminologică.

După cum se poate observa, nu există o școală a prevenției în România pentru că o mulțime de nespecialiști afirmă: „Nu putem preveni nimic. Ființa umană este impredictibilă”. Însă din acest punct, intră în funcțiune celălalt sens al stării de periculozitate/periculozității: represiunea.

(2) Politic, s-a dovedit suplimentar până în 2014 de ce nu se dorește reînființarea Institutului Național de Criminologie, desființat mișelește la 31 decembrie 2006. O atitudine națională împotriva corupției, sprijinită în subsidiar de Guvern și alte instituții abilitate/construite în acest sens, se găsește rarisim înspre deloc pe agendele politicienilor. Cu alte cuvinte, atitudini frivole pentru un pariu anticorupție.

Pentru mai multe detalii, vezi  https://psihocrim.wordpress.com/2013/06/24/cum-a-murit-institutul-de-criminologie-din-romania/.

(3) Inexistența în nomenclatorul de meserii (COR) a meseriei de criminolog. Raportul „criminologie materie de studiu versus locuri de muncă în domeniu” este precum un pod peste o apă fără a deține pilonii de susținere. Dificultatea pentru care Criminologia n-a intrat ca știință de sine stătătoare în facultățile de Drept, Sociologie și Psihologie cu debușeuri reale în societate la finalizarea studiilor am arătat-o în lucrarea Criminologie și psihologie criminologică, fișa 157: Obstacolele Criminologiei în România. Printre obstacolele descrise de renumitul criminolog mondial Denis Szabo, surprindem aici doar atât pentru cazul României: (…) În sistemele naționale cu vechi tradiții domină, cel mai adesea, un anumit imperialism juridic; recunoașterea criminologiei este cel mai adesea dificilă și, atunci când este admisă, este în general, sub forma învățământului complementar, opțional. Este cazul celor mai multe state europene. De aceea, principala contestare a criminologiei, în calitate de disciplină autonomă, provine frecvent de la penaliști (p. 243).

(4) Instituțional, o mulțime de specialiști nespecializați în criminologie pretind că oferă o gură de aer academică deosebit de înțeleaptă mulțimii care așteaptă. Criminologia nu este „pâine și circ”! Criminologia este știința care salvează vieți dacă s-ar corela conținutul matur pe care-l arborează în cadrul/prin intermediul unei instituții academice de profil ajutată de o legislație în vigoare bine pusă la punct. Altfel, creezi doar iluzia unei abordări științifice a criminologiei (si a psihologiei criminologice). 

(5) Religios, nu putem să nu luăm în considerare faptul că omul s-a corupt încă de la începutul creației. Dorința de a fi „ca Dumnezeu” a primului om nu a fost atât o momeală psihologică intensă din partea Răului, cât apelul la imaginația și fantasma puterii pe nemerit. Propunerea vădită a diavolului a reprezentat, în fond, saltul prin nelucru de la o anumită stare paradisiacă la alta. Altfel spus, omul a încercat să dribleze/fenteze încă din Paradis partitura corectă ce se cerea jucată pentru a ajunge la stadiul „ca Dumnezeu”. Ce-a făcut Dumnezeu atunci? Metaforic și antropomorfic vorbind, l-a pus pe om la punct: l-a scos din Eden!

Putem exersa imagistic o paralelă cu prezentul?  

Alin Les

©Cosmin Bumbutz. All rights reserved. www.bumbutz.ro

Societatea Romana de Criminologie si Criminalistica, Filiala Sibiu

Presedinte

©2014. Toate drepturile rezervate

tel 0758 806 (541) LES 

Anunțuri

4 comentarii

  1. De ce nu sunt locuri de munca in domeniul criminologiei?De ce in sectiile de politie nu sunt posturi pentru psiholog expert criminalist,care sa fie prezdnt in scena del crimen sa efectueze portretul psohologic al criminalului ajutand cadrele MAI in retinerea precoce a criminalului si refucerea dosarelor cu AN.??De ce instantele juridice nu angajeaza mediatori de probatiune din psihologii cu master in psihologie judiciara???

    1. Stimata Amelia Ionescu,

      in urmatoarele mele articole, va voi raspunde la intrebari plecand de la faptul ca „psiholog criminalist” nu este acelasi lucru cu „psiholog criminolog” si nici cu „psiholog judiciar”. Cu alte cuvinte, niciun termen nu este sinonim cu celalalt, partial avand functii comune.

      Va multumesc pentru feedback,
      Alin Les

  2. Stimata Nicula Gabi,

    va dau de stire ca eu n-am impresia (pana in acest moment) c-as lupta cu „morile de vant”. Sugestia mea? Nu lasati garda jos! Altfel, ce fel de lupta ar fi lupta care nu mai detine propriile ei caracteristici?

    Mult succes!
    Alin Les

  3. Pot sa spun ca am o luna de la renuntarea mea de a ma lupta de una singura cu ideea ca pokerul este o dependenta care are urmari grave atat pentru persoana cat si pentru familie, ca trebuie tratat ca un real pericol, care duce la infractiuni sau chiar sinucidere … dar citind articolul ma simt ” mai bine” , nu sunt singura care se lupta cu morile de vant, acum am cam pus lancea jos ca am obosit si vantul ma doboara… si poate intelept ar fi sa o las jos ca nu fac decat sa par stupida.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s