CATEVA SIMPTOME ALE TENDINTELOR AGRESIVE vs PSIHOPATE LA PREADOLESCENTI SI ADOLESCENTI. ELEMENTE DE PSIHOLOGIE CRIMINOLOGICA


Supremația unui act criminal tradus psiho-criminologic stă în calificativul pe care părinții, mai întâi, apoi societatea l-au pus ontologiei copilului. Dacă în perimetrul său afectiv, copilul nu îngaimă coerent simpatia și surâsul pentru valorile prosociale, aproape că s-a pierdut „din fașă” un suflet pentru cuvinte, ca: altruism, compasiune, anduranță pozitivă, colegialitate, integritate, moralitate etc. Viitorul adult poate ieși un demagog obsedat de ideea controlului care, atunci când va fi arătat public că a greșit, îți va întoarce vorba în: „Dovedește!”. Copilul pe care noi îl catalogăm „teribilist” are la baza acțiunilor sale o agresivitate care nu a fost temeinic structurată și ierarhizată afectiv. Studiile de specialitate (Blair, Mitchell, Blair, 2010) diferențiază această agresivitate în reactivă (sau afectivă sau impulsivă) și proactivă (sau instrumentală). Astfel, agresivitatea afectivă/reactivă are în vedere evenimentul frustrant/amenințător care declanșează actul agresiv, inducând, uneori, și mânie. Nu se ia în considerație un posibil scop (cum ar fi, de exemplu, ridicarea în ierarhie ca statut sau un posibil câștig al posesiunilor victimei) (Blair & al., 2011). Agresivitatea instrumentală are la bază premeditarea unui scop. Exemplu al agresivității instrumentale: intimidarea. Cele două tipuri de agresivități sunt corelate, un model bifactorial corespunzând mai bine unui monofactorial (Poulin și Boivin apud Blair&al., 2011).

Despre psihopatologie si crima, 2014, autor Alin LesRevenind la copilul „teribilist”, avem în vedere agresivitatea afectivă sau impulsivă, adică atunci când nu-și premeditează activitatea. Tulburarea opoziționist-sfidătoare și tulburarea de conduită sunt vlăstari ai tulburării de personalitate antisocială (DSM IV TR, Kaplan și Sadock, 2009).

Agresiunea relațională este una dintre formele agresivității. Cum se traduce? Roșan (2013) afirmă că ea este în contrast cu agresivitatea directă, cauzează rău celorlalte persoane, prejudiciază relațiile sociale cu sentimente de excludere sau acceptare din sau în grupul de referință (Crick & al. apud Roșan, 2013). Ce fel de comportamente include agresivitatea relațională? Bârfa, excluderea anumitor copii din grup, răspândirea de zvonuri, direcționarea celorlalți copii pentru a fi prieteni cu „copii-țintă” (Björkqvist, Lagerspetz, Kaukiainen, 1992; Crick și Grotpeter, 1995; Lagerspetz, Björkqvist, Peltonen, 1988 apud Roșan, 2013). Această agresivitate are asocierile ei cu problemele sociale și psihologice.

De ce am încercat să-l „aduc” pe copilul teribilist aici? Pentru a-i înțelege comportamentul ca adult; mai mult, pentru a-i înțelege, traduce și expertiza psiho-criminologic comportamentul ca adult, în transgresarea actului criminal.

 

Dovezile metanalitice indică faptul că, deși efectul este redus ca magnitudine, agresivitatea reactivă (afectivă) este mai puternic corelată cu indici multipli ai dificultăților de adaptare (de exemplu, simptome de internalizare, dereglări emoționale, deficit de atenție cu sau fără simptome de hiperactivitate, respingerea socială/victimizarea) decât agresivitatea proactivă (premeditată) (Card și Little, 2006). Cu toate acestea, studiile au arătat că tinerii/copiii care manifestă agresivitate proactivă supraestimează posibilele consecințe pozitive ale comportamentului lor agresiv (de exemplu, posibilitatea că va produce recompense tangibile și că va reduce modul de tratare ostil din partea celorlalți) și că este mai puțin probabil ca aceștia să creadă că vor fi pedepsiți pentru comportamentul lor (Dodge, Lochman, Harnish, Bates, Pettit, 1997; Marsee și Frick, 2007 apud Roșan, 2013).

 

Atunci când auzim la televizor că „lumea îl știa de bine” pe cel care a omorât, să ne uităm la cei doi părinți; mai grav, ladespre psihopatologie si crima, Alin Les, 2014, ars docendi substituții acestora. Dacă un copil „eliberat” din grija părintească va rămâne fără aport afectiv și emoțional, își va căuta un sens în viață pe cont propriu. În mintea lui, nu va permite nimănui să-i maltrateze ontologia și va încerca să existe ca „nod existențial”, nu ca „șiret existențial”. Va învăța din ce vede și va aplica din ce observă tocmai pentru că imitația se va îndrepta spre mediul proximal care îl va accepta și-i va oferi un rol în care să aibă un cuvânt. De cele mai multe ori, un astfel de mediu este cel în care termeni precum „responsabilitate”, „morală”, „afectivitate”, „grijă” sunt huiduiți intrinsec, mai întâi, și exprimați la nivel comportamental în mod deviant, în cele din urmă. „Discernământ” are legătură cu „responsabilitate”, dar și cu „periculozitate”. Astfel că delincvența (greșit remarcat în literatura de specialitate ca provenită din devianță, pentru că nu vine cu drag, ci e contravenită din aceasta, pentru că este o împotrivire la un statut „normal” în societate) va deveni un mediu acceptant, dar ostil, prin care adolescentul își va regla, treptat, toate mecanismele de apărare și de coping. Pentru a rezista noului mediu, vor apela la agresivitatea instrumentală sau premeditată. Este singura care le poate oferi o dinamică cu un rost existențial precar, dar cu un rost. Ontologic, aș putea afirma că adolescentul trimis la „groapa de gunoi” a afectivității generale este „copilul” molestat în permanență de membrii societății din care face parte. De ce putem explica, astfel, criminalitatea și comportamentul criminal? Pentru că dimensiunea trăirii tuturor gamelor de sentimente și pasiuni în cadrul unei familii cu părinți ofertanți de atașament secur și afectivitate este preluată, anacronic și diacronic, de gura afectivă hulpavă și cariată a unei societăți care nu-și găsește, la rândul ei, rostul/sensul.

 

Chiar dacă copiii care utilizează în mare măsură agresivitatea proactivă pot să nu manifeste probleme în reglarea emoțiilor (Dodge & co., 1997; Vitaro, Brendgen, Tremblay, 2002), există dovezi care sugerează o legătură între agresivitatea proactivă și trăsăturile «callous-unemotional» (de exemplu, sărăcia emoțiilor, lipsa empatiei și a vinei, utilizarea într-un mod crud a celorlalți pentru folosul propriu), un ansamblu de caracteristici care desemnează un grup de tineri antisociali, de gravitate mai mare. Cercetările au reliefat, de asemenea, că tinerii care prezintă agresivitate proactivă se supun unui risc mai mare de delincvență și consum de alcool în adolescență, cât și de criminalitate la vârsta adultă (Vitaro & co., 2002 apud Roșan, 2013).

 

Cel care ajunge la comiterea actului criminal are, la bază, o puternică violare a drepturilor sale naturale afective. Lipsa educației este unul dintre factorii de lojă în care psihologia criminologică modernă, în special, și criminologia modernă, în general, se statuează în explicațiile actului criminal. 

Despre psihopatologie si crima, 2014 (2), autor Alin Les, editura Ars Docendi (acreditata CNCSIS)    

___________________________________________________________

Leș, A. (2014). Despre psihopatologie și crimă. București: Ars Docendi, pp. 39-42

Alin Leș

Societatea Romana de Criminologie si Criminalistica, Filiala Sibiu

Presedinte 

©2014. Toate drepturile rezervate

Anunțuri

1 comentariu

  1. Buna ziua.Interesant articol.mi-au placut expresii noi ca „copilul poate fi in familie nod sau siret,”Copilul este trimis la „groaps de gunoi ” a societatii si alta exprimare plastica „gura hulpava si cariata a societatii!”Scuzati greselile,scriu de pe un telefon vetust!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s