„MATERIALISM STIINTIFIC” versus „DUMNEZEU IN STIINTA”


La 1882, 27 aprilie, Pasteur – membru al Academiei de Stiinte si al Academiei Franceze – tine un speechL. Pasteur de primire in cadrul Academiei Franceze („Discours de réception à l’Academie Française”). La un moment dat, Pasteur (fondatorul/creatorul microbiologiei si al chimiei biologice) il aduce in discutie pe Faraday:

…ilustrul fizician englez Faraday, în lecțiile pe care le ținea la Institutul Regal din Londra, nu pronunța niciodată numele lui Dumnezeu, deși era profund religios. Într-o zi, prin excepție, acest nume îi scăpă din gură și deodată se făcu simțit, printre auditorii săi, un murmur de simpatie aprobatoare. Faraday, băgând de seamă, își întrerupse lecția prin aceste cuvinte: „V-am uimit pronunțând numele lui Dumnezeu; dacă aceasta nu mi s-a întâmplat încă până acum, e pentru că sunt, în aceste lecții, un reprezentant al științei experimentale. Dar noțiunea și respectul de Dumnezeu ajung în spiritul meu pe căi tot atât de sigure ca și cele care poartă spre adevărurile ordinii fizice”. 

Alin LEȘ
Societatea Romana de Criminologie si Criminalistica, Filiala Sibiu, Presedinte
©2013. Toate drepturile rezervate

2 gânduri despre &8222;„MATERIALISM STIINTIFIC” versus „DUMNEZEU IN STIINTA”&8221;

  1. Stimate Domnule Gherda Fanica,

    nu este nevoie de absolut nicio pace intre religie si stiinta. Gasim complementaritate sau contradictie in functie de argumentele valabile si valide (re)gasite in stiinta si religie sau, mai exact, intre oamenii de stiinta (Nu „exista” stiinta, ci oameni de stiinta, afirma Petre Tutea. Si afirma rational, nu sentimental). Stiinta si religia sunt arhidefinite, cu o sumedenie de definitii. Fiecare dintre ele are o metodologie diferita. Insa informatiile lor, atunci cand faci cercetare serioasa, denota o complementaritate a celor doua.
    Va multumesc pentru comentariu.

    Cu deosebita consideratie,
    Alin LES

  2. salut .ma gandesc la o legatura mai profunda intre cele descoperite de cei doi savanti si anume ; o legatura cu divinitatea ,metafizica versus stiinta .Filozoful H. SPENCER demonstreaza ca ar fi posibila o impacare ,reconciliere intre stiinta si religie ,doar atunci cand stiinta va fi convinsa ca explicatiile ei sunt apropiate [ ori relatve ] si religia va fi convinsa ca este absolut misterul pe care il contempla ,doar atunci se va face pace intre ele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s