„SA FIE LUMINA!” IN STIINTA versus „SA FIE LUMINA!” IN RELIGIE. METODOLOGII DIFERITE si „CRIME” LINGVISTICE


Frenologia a contribuit decisiv la formarea psihologiei ca știință, mai ales a neuropsihologiei[1], chiar dacăPSIHOLOGIE si STIINTA RAULUI jpg astăzi încă mai există în rândul psihologilor contemporani o aplecare către aceasta: „Pseudoștiințele pot lua atât forme grosiere de manifestare (cum ar fi cazul frenologiei), cât și forme subtile, adesea sub forma unor tehnici variate de intervenție în vederea optimizării comportamentului uman (neuroprogramarea lingvistică, terapia strigătului primar, tehnicile de autosugestie prin mesaje subliminale etc.”[2]. Din acest unghi, știința rămâne fidelă metodelor sale științifice. Însă o știință a sufletului[3] (psihologia) care să măsoare obiectul ei de studiu prin metode experimentale?[4] O religie care susține imaterialitatea sufletului versus psihologia (experimentală) care își dorește măsurarea acestuia cu ajutorul unor scale? Nu este de mirare că Universitatea Cambridge a refuzat acest lucru[5]. Nu cumva asistăm, prin intermediul științei, la un materialism structuralist, unde fiecare parte a creierului, cu funcțiile sale, „trebuie” explicată, validată prin cercetare? Cambridge-ul a refuzat înființarea laboratorului de psihofizică tocmai din acest motiv, că s-ar fi insultat religia, însă nu o religie în sine, cât o concepție despre suflet ca entitate nevăzută a omului (și nu pentru că religia ar fi incapabilă să explice de ce este nevăzut sufletul, ci pentru că doctrina religiei este compusă din „văzutul” și „nevăzutul” uman). Considerăm c-a avut la baza motivației argumentul sufletului ca materie nevăzută, conform concepției spirituale. De remarcat validarea științifică pentru suflet din partea psihologiei (neuropsihologiei), însă ca pentru ceva material, ca totalitate a funcțiilor psihice.

Concluzie: religia vede sufletul ca imaterial, psihologia îl vede ca pe ceva material.  Dintr-o perspectivă filosofică și antropologică, psihologia își ia revanșa, se răzbună pe toate concepțiile „raționale” și speculative din care și psihologia a făcut parte până în secolul al XIX-lea. Doar că, oamenii de știință nu se pot adânci suficient în perspectiva metodologiilor diferite: religie versus știință.

Despre plusurile și minusurile psihologiei validate științific. Pe scurt

Psihologia validată științific în care crede Școala de psihologie de la Cluj are avantajele ei, bine punctate de David (Cluj Napoca) și Sava (Timișoara) în România. Până în punctul unde religia intervine cu metodologia ei. Din acel punct, discursul științific nu mai rămâne în cadrul metodologiei sale, interferând serios cu cel al religiei (fără să fie explicat „științific” calitativ din partea oamenilor de știință).

Ca să înțelegem plusurile și minusurile psihologiei validate științific, voi cita din Sava (de data aceasta), apoi voi aduce punctul meu de vedere, uneori inserat în textul citat:

1.
Superficialitatea discursului psihologic public
„Într-o bună măsură, publicul a prins gustul discuțiilor și interpretărilor cu iz psihologic. În cercurile de intelectuali și filosofi, cât și în domeniul științelor umaniste, influența lui Freud și a constructelor psihanalitice a devenit una relevantă pentru evoluția domeniului. Publicul larg, prin intermediul emisiunilor TV sau a articolelor din presă, a incorporat în vocabularul său expresii de genul «criză de identitate», «reprimarea nevoilor», «dezvoltare personală», «stimă de sine» etc. Dezbaterile de acest gen au dezvoltat publicului senzația că în psihologie, ca în politică, oricine își poate exprima o părere competentă, că discursul psihologic este unul facil, de bun-simț. Din nefericire, la această impresie au contribuit inclusiv specialiștii prezenți în mass-media, psihologi sau psihoterapeuți cu notorietate, dar fără contribuții științifice relevante în domeniu. În interpretarea diferitelor evenimente, ei apelează frecvent, fie la explicații tipice simțului comun, lipsite de specificitatea unei adevărate relații de tip cauză-efect (de exemplu, «problemele adolescenților provin aproape întotdeauna din criza lor de identitate și din conflictul existent între generații»), fie, mai grav, promovează o serie de credințe populare, dar false din punct de vedere științific (de exemplu, «majoritatea oamenilor folosesc doar 10% din capacitatea creierului»)…” (pp. 16-17). 

*Dacă în lucrări bazate pe validarea științifică, cum este cea a lui Sava (2013), se întâmplă să ai la bibliografie lucrări precum „Cum să te…”, „Cum să cunoști totul despre…” și să argumentăm din ele, avem de-a face cu o contradicție logică și de ordin etic pe tărâm științific. Dacă în psihologia validată științific, preponderent se pune accentul pe persoană/subiect, care deține emoții raționale și iraționale, care deține cogniții funcționale și disfuncționale, care are o istorie de viață individuală (opunându-se doctrinar lui Jung, Freud etc.), devine puțin superficială aducerea dovezilor din acest tip de literatură psihologică (pe care, oricum, îl critici ca orientare).

2. Distorsionarea conținutului public referitor la psihologie
„(…) Distorsionarea conținutului public al psihologiei are loc și la un alt nivel, cel al diferențelor între agenda publică (psihologia populară) și agenda psihologiei științifice. În acest sens, Stanovich (2010) remarca foarte bine că există o discrepanță majoră între temele de interes public de sorginte psihologică și temele actuale din cercetarea psihologică[6]. De pildă, pentru public, cele mai cunoscute teorii psihologice sunt cele dezvoltate de Freud și de susținătorii săi. Acestea constituie cel mai adesea reprezentarea în mentalul colectiv al domeniului psihologiei[7]. În abordarea științifică, însă, conceptele lui Freud constituie adesea informații complementare prezentate în orice manual introductiv de psihologie, reprezentând doar 1-2% din conținutul psihologic prezentat. Mai mult, cel mai adesea aceste informații sunt prezentate într-un context critic, subliniind limitele teoriei psihanalitice”. 

*De acord. Însă psihanaliza își ia revanșa, putem spune, după ce a intrat cu greu în Statele Unite, fiind „măturată” la fel de rapid. Ea a prins în Europa, și aici „veghează” cu grijă la obiectul ei de studiu, același „suflet” sau „psyché” cercetat de mulți. „Științificul” sau psihologia validată științific (cercetarea americană, în special) nu poate prinde la fel de ușor în spațiul românesc, unde bombardarea cu informații se aliniază unei mentalități „agrare”. Din acest unghi, psihologia validată științific plătește un tribut destul de scump, la care se adaugă lobby-ul politic pentru cutare sau cutare abordare, oamenii-cheie din instituții pentru accesarea unor fonduri UE, încă „relațiile” care n-au adus nimic relevant (documentare/cercetare) în domeniul psihologiei, „religioșii fanatici”, „puturoșii academic-religioși” ș.a.m.d.

3. Asocierea eronată a psihologiei cu spiritualitatea
„Poate e greu de crezut, dar cu aproximativ 100 de ani în urmă prestigioasa universitate britanică Cambridge a refuzat înființarea unui laborator de psihofizică deoarece acesta ar «insulta religia, prin faptul de a măsura sufletul omului prin intermediul unui set de scale» (Hearst, 1979 apud Stanovich, 2000, p. 17). Această tendință de a intersecta (asocia) psihologia cu problemele de spiritualitate a rămas constantă în timp, iar în urma secularizării societății actuale și a dezvoltării unor direcții de studiu precum psihologia trasnpersonală sau psihologia umanistă s-a obținut chiar un discurs ce îmbină concepte psihologice și spirituale, atractiv pentru o bună parte a publicului. Acest lucru este valabil îndeosebi pentru adepții unei viziuni holiste (Kendler, 1999), care au tendința de a căuta explicații de sorginte spirituală despre funcționarea organismului uman, tinzând să caute mereu o explicație de genul «întregul este mai mult decât suma părților» și să folosească eventual dovezi științifice colaterale drept punct central de sprijin al ipotezei lor că există ceva dincolo de lumea materială[8]. Amalgamul de dovezi științifice, de filosofie și de idei religioase (spirituale) poate fi extrem de atrăgător pentru aceste persoane aflate în căutarea fericirii și confortului spiritual, dar dăunător pentru psihologie ca domeniu de științific[9]. Această stare de fapt a condus la o explozie a literaturii de tip self-help, cele mai multe dintre aceste cărți sunt făcute să se vândă, nu să ajute, fiind arareori fundamentate științific (Kaminer, 1992). Aceeași integrare pentru spiritualitate[10] a condus la integrarea unor metode și tehnici psihologice într-un domeniu mai larg, cel al medicinei alternative” (pp. 17-18).

* Vezi punctele 78, 79, 80 și 82 ale acestei lucrări.  


[1] Bălăceanu-Stolnici, C. (2004). O incursiune în lumea sufletului. O abordare antropologică. București: Paideia, p. 208, nota de subsol 3
[2] Sava, F.A. (2013). Psihologia validată științific. Iași: Polirom, p. 18
[3] Bălăceanu-Stolnici, p. 208
[4] „Gândirea științifică nu are liniște până ce nu reușește să măsoare și să experimenteze în domeniul studiat. Aceasta a determinat apariția psihologiei experimentale, al cărui obiect de studiu este, evident, vechea anima. Cum și-ar fi putut imagina în antichitate, evul mediu, Renaștere și postRenaștere că sufletul va deveni cândva obiectul unor cercetări în cadrul științelor exacte?”, Bălăceanu-Stolnici, p. 209
[5] „…cu aproximativ 100 de ani în urmă prestigioasa universitate britanică Cambridge a refuzat înființarea unui laborator de psihofizică deoarece acesta ar <insulta religia, prin faptul de a măsura sufletul omului prin intermediul unui set de scale> (Hearst, 1979 apud Stanovich, 2010, p. 17)”, Sava (2013), p. 17
[6] Este cu atât mai tragic cu cât marea majoritate a instituțiilor de învățământ superior nu pun accent pe documentare și cercetare, incluzând la alegerea subiectului de licență teme care, inevitabil au legătură cu termeni din psihologie care și-au dovedit lipsa validității de construct sau a iraționalității (vezi „stimă de sine”) (n.a.).
[7] Lipsa modelelor pozitive din știință își spune cuvântul și în psihologie.
[8] Fără doar și poate că există astfel de oameni, însă să incluzi într-un termen-umbrelă, și anume „spiritualitate” toate formele de pseudocunoaștere, mi se pare periculos la adresa oricărei religii. În acest sens, se observă la Sava un sincretism religios, unde în „spiritualitate” sunt incluse toate formele de mistică. Într-adevăr, există forme exagerate de misticism, de la Inchiziție la New Age plus ezoterismele vremii în care populația românească crede, fără vreun gaj. Însă să incluzi în acest termen inclusiv o „spiritualitate” creștină, care are o Tradiție și o Revelație distincte, ca „dogme” (jaloane), deci un alt „stil” de manifestare al credinței, implică o ignoranță eclezială care, să fie cu iertare, este specifică populației românești (avidă, de altfel, de psihologie, religie etc. și depășită, de altfel, de psihologie, religie etc.). Argumentul „psihologic” că unele dogme, credințe sau valori ce aparțin religiei au rezistat în timp datorită viziunii holistice (Sava, 2013 apud Kendler, 1999) mi se pare desuet. De ce? Pentru că o religie nu funcționează tehnic și mecanicist, cum adesea se întâmplă în psihologia statistică sau experimentală. Proba timpului sau a „viziunii holiste” ar trebui să stea în picioare dacă, de 2000 de ani încoace (creștinismul), ar fi rămas aceleași lucrări de referință și aceleași idei de referință pentru religia ortodoxă (de exemplu). Este drept că dezbaterile serioase (psihologie – știință – antropologie etc.) sunt aproape inexistente în România, studenții de la teologie preferând o parohie mică, mediocră sau mare în detrimentul documentării, cercetării sau a actualizării informației din domeniul sau branșa lor de interes, iar studenții de la psihologie preferând documentări superficiale, mignone și adesea cu iz de spații de socializare. Însă, adeseori se uită că oamenii de știință privesc prin lentilele lor subiective demersul metodologic din știință, cel al religiei fiind total diferit. Mai mult, (a) „odată cu apariția metodei carteziene, știința descoperă o metodologie proprie, «păcătuind» prin simplificare în scopul câștigării virtuții exactității, preciziei, eficienței” [Lemeni, A., Ionescu, R. (2007). Teologie ortodoxă și știință. București: Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, p. 7]; (b) „avem nevoie de înțelegerea că Sfânta Scriptură este departe de a fi manual științific, ea nu oferă scrieri care pot fi supuse exigențelor tehnice, ci este întâi de toate teologie condensată, oferind fundamental reperele și experiența împărtășirii omului din realitatea dumnezeirii. Interpretarea ei nu se poate face decât în cheie autonom-rațională, întrucât nici scrierea ei nu aparține exclusiv minții umane, ci rațiunii iluminate de har. Știința nu este teologie și teologia nu este știință. Metodologiile celor două, precum și năzuințele și competențele lor, sunt diferite” (Lemeni, Ionescu, p. 13).
[9] Bănuim că aici este vorba despre autori precum Osho, Dalai Lama, Confucius, Gandhi, Krishnamurti, Rabindranath Tagore etc. Spiritualitatea „propovăduită” de aceștia deține vagi elemente ce i se pot atribui spiritualității patristice (creștine), unde pilonii de susținere ai doctrinei sunt diferiți.
[10] Dacă am face o comparație pe o scală Likert cu 7 trepte, spiritualitatea orientală ar deține 7 în infiltrarea ei în psihologia de tip self-help, pe când spiritualitatea creștină ar deține, pe aceeași scală, un 1, maximum 2, și conținutul ei s-ar regăsi, preponderent, în actul consilierii psihologice, unde psihoterapeutul, cu valențe creștine/religioase sau nu, poate acoperi un areal sufletesc comun (nonstatistic) al persoanei. 
Alin LEȘ
Societatea Romana de Criminologie si Criminalistica, Filiala Sibiu, Presedinte
©2013. Toate drepturile rezervate
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s