PSIHOLOGIE si „STIINTA RAULUI”


Psihologul trebuie să vadă crima ca pe-un neajuns al ființei umane. Cuprinsă într-un registru delincvențial, crima devine efectul unui alt registru care nu i-a fost îndeajuns celui care a comis infracțiunea. Existențialitatea este insuficientă prin ea însăși pentru a avea o viață rațională, funcțional-emoțională,PSIHOLOGIE si STIINTA RAULUI jpg afectiv-coerentă fiindcă miza nu există în niciunul dintre aceste elemente. Între filosofia neajunsului de a te fi născut (E. Cioran) și filosofia neajunsului de a te fi născut[1] (P. Bruckner) există o criminologie cu bază fenomenologică: născutul (fătul) „coboară” într-o lume în care trebuie să facă față unei ostilități căreia, în perioada intrauterină, n-a resimțit-o defel (în cazul în care mama și tatăl, mediul și alți factori decisivi negativi, ostili au fost „manierați” din timp). Adică, noul la care este nevoit să se raporteze bebelușul, inclusiv ontologic și psihologic, cuprinde și o latură a mizerabilului uman la care este forțat să ia parte. În timp, unii vor reuși s-o facă; alții, ghidați de spațiul socio-temporal (rănit de emoții pozitive) în care se găsesc și de mediul cultural precar în valori care să echilibreze tendințele agresive (pornite spre defulări care adesea se opresc în actul criminal), vor nimeri într-o conversie[2] nefericită a vieții[3].


[1] „Credeți că s-ar găsi un copil care ar accepta să trăiască dacă i s-ar spune ce urmează?”, în Cioclei, V. (2012, coord.). Noul Cod penal și Legea pentru punere în aplicare. București: C.H. Beck, prefață (p. XVII)

[2] După M. Golu, una dintre caracteristicile stărilor afective este conversia și „reprezintă proprietatea unei emoții de un anumit semn de a se modifica și de a trece în timp într-o emoție de semn opus. În dinamica vieții și a activității cotidiene, fiecare dintre noi poate fi pus în situația de a-și schimba reacțiile și atitudinile emoționale față de unul și același obiect, de una și aceeași persoană, trecând de la aversiune la atracție, de la ură la iubire și invers. Dacă această trecere nu depășește o anumită frecvență relativă și este obiectiv motivată, ea are un caracter adaptativ și contribuie la păstrarea echilibrului intern al personalității (stabilitate emoțională); dacă însă, frecvența ei devine prea mare, aceasta capătă deja un caracter dezadaptativ (instabilitate emoțională)”.

[3] Știți de ce și Noica poate fi numit (pe lângă A. Paleologu), un criminolog al culturii? Pentru că oferă soluții general-valabile. Ca și criminologia restaurativă (amestec de idei și opinii nici până acum bine puse la punct în România), criminologia culturală reușește să pună punctul pe rana individuală și să-i ofere soluția, la fel de individualizată: „Știi de ce e dezordine în lume? Pentru că nu e ordine în dumneata. Ocupă-te de dumneata, fii egoist în sensul adânc și bun al cuvântului. Ai să vezi că nedreptatea începe să dispară din lume dacă-ți faci dreptate singur”, în Noica, C. (2009). Carte de înțelepciune. București: Humanitas, p. 132

Alin LEȘ
Societatea Romana de Criminologie si Criminalistica, Filiala Sibiu, Presedinte
@2013. Toate drepturile rezervate

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s