URA: AUTORASFAT PRIMITIV?


INCERCARE DE MINI-ESEU PSIHODINAMIC

Din observatiile mele, ura se regaseste sub forma autorasfatului primitiv atunci cand nu-si gasesteIMG_1144 finalitatea in aprecierea valorii celuilalt. Pe fondul acestui autorasfat sta instinctul de conservare sublimat intr-un mecanism de rezistenta ce l-as putea facil identifica intr-unul dintre stadiile oglinzii lacaniene. Lingvistic si metalingvistic, acces-deces valorifica prezenta unei dorinte de viata refulate.

In subconstientul plin de pulsiuni, erosul ca dorinta de viata este tracasat de evenimente si experiente care impiedica persoana sa ajunga la scopul propus. Altfel spus, valoarea acelei persoane are de suferit tocmai printr-o autoanaliza „tradusa” deficitar la nivel inconstient, orice stimul exterior venind sa confirme acest lucru. Pe plan subiectiv, persoana „are grija” sa efectueze operatiile cognitive cu o anumita teama ce se poate regasi si pe plan psihic (intr-o tulburare sau o boala), starea rezultata oferindu-i un anumit „confort” in timp. Psihodinamic, vorbim de un limbaj interior esuat la un anumit stadiu pe care il numim, inca, primitiv. Si-l numim astfel tocmai pentru faptul ca n-a ajuns inca la nivelul dorit de subiect.

Lupta lui acces-deces este, in fond, masca duelului eros-thanatos iar acest fapt poate contribui serios la diferitele planuri de actiune, constiente si inconstiente, ale fiintei umane atat asupra sa cat si asupra celuilalt.

Neputinta de a trai, de a inainta ca proces firesc al unei desavarsiri – din orice perspectiva am privi – „multumește” omul intr-un timp si spatiu ale lui, cu limite impuse deopotriva din interior si exterior, parca intr-un balans de sorginte „malefica”. De ce „malefic”? Pentru ca o astfel de eticheta inaintata de om sinelui sau – chiar daca interioara, totusi transparenta – lucreaza pana la o estompare (poate fi si temporara) a accesului spre ce si-a propus. Daca din aceasta estompare, omul are posibilitatea sa se bucure de aspecte care includ binele, el poate ajunge la o anumita stabilitate si satisfactie, acestea ”fabricandu-i” o noua stare pe care noi o vom denumi „rasfat”. Daca in contactul cu ceilalti, se observa ca acestia isi indeplinesc/si-au indeplinit sarcinile intr-un mod care produce satisfactie (prin intermediul oricaror mijloace la care au apelat), se apeleaza instinctiv la mecanismele de aparare, dar si la mecanismele defensive. Cu alte cuvinte, persoana umana refuza, constient si inconstient, sa se bucure de „succesul” (si valoarea) celuilalt, „celalalt” desemnand, in spatele mastii, celalalt eu al fiintei umane.

In consecinta, autorasfatul primitiv este o forma, o stare si un efect al unor „acte normative” interioare si exterioare, ciuntite de incapacitatea de a empatiza in extenso. O atare fenomenologie impune, totusi, respectul pentru orice persoana. Accesul emotional la celalalt se vrea valorificat, dincolo de ceea ce ni se intampla. Dincolo de aceasta granita pe care n-o putem trece, se afla starea de deces – inconstienta la nivelul psihic si cel comportamental.

Orice deces prematur consolidat al Eului traduce un autorasfat primitiv. Ne definim si suntem definiti prin „accese” si „decese”. Sau eroi in asteptare.

N.B.!
Orice informatie folosita de pe acest blog in scopul citarii se va face conform linkului si cu respectarea drepturilor de autor. Orice informatie regasita pe piata de pe acest blog, fara precizarea sursei si a autorului, va atrage dupa sine sanctiunile prevazute de lege.

Alin LES
@2012 Toate drepturile rezervate

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s